Un judecător specializat în faliment a permis joi avocaţilor lui Harvey Weinstein să includă în strategia apărării 40 de emailuri de la o femeie care îl acuză de viol, pentru respingerea cazului penal, potrivit Variety.
Judecătoarea Mary Walrath le-a permis avocaţilor lui Weinstein să folosească email-urile, cu condiţia ca numele şi iniţialele presupusei victime să nu fie menţionate în moţiune.
Avocatul lui Weinstein, Benjamin Brafman, a motivat că emailurile ar putea arăta că producătorul a avut o relaţie de prietenie pe termen lung cu femeia, care a durat patru ani după presupusul viol petrecut în 2013.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Sunt emailuri draguţe, intime, plăcute, flatante, prietenoase între ea şi domnul Weinstein", a spus Brafman. "Dacă juraţii ar fi avut această corespondenţă, nu ar fi fost acuzat".
Femeia nu a fost identificată la tribunal. Brafman a cerut permisiunea să se refere la ea cu iniţiale, repetând "J.M". Avocatul James Stang a obiectat cu privire la folosirea iniţialelor femeii, spunând că asta ar duce la identificarea ei.
Brafman a spus că intenţionează să acuze biroul de avocaţi din districtul Manhattan de greşeli etice pentru că nu a oferit emailurile juraţilor. El intenţionează să depună vineri o plângere prin care să fie respins rechizitoriul. Avocatul a susţinut în repetate rânduri că Weinstein a avut o relaţie consensuală de 10 ani cu victima.
Femeia care îl acuză pe Weinstein este una dintre cele trei ale căror învinuiri stau la baza procesului penal.
Weinstein va fi închis dacă este condamnat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.