Prietenosul urs Paddington, expert în bune maniere şi mare consumator de marmeladă, îşi continuă aventura din 1 decembrie, la cinema, cu o expediţie de familie prin cele mai importante obiective turistice londoneze.
Distribuit de Vertical Entertainment, filmul „Paddington 2” va putea fi urmărit atât în varianta subtitrată, cât şi dublată.
Copiii l-au cunoscut pe Paddington mai întâi în cartea lui Michael Bond din 1958 - „Un urs pe nume Paddington”. Ultima carte scrisă de Bond, care a trecut în nefiinţă anul acesta la vârsta de 91 de ani, a fost lansată în ianuarie 2017. De-a lungul anilor, Bond a scris mai bine de douăzeci de cărţi despre acest urs iubitor de sandviciuri cu marmeladă, cărţi care s-au vândut per total în peste 35 milioane de copii în întreaga lume şi care au fost traduse în 40 de limbi. Personalitatea micului urs din Peru, ale cărui maniere impecabile şi bune intenţii conduc frecvent către momente extrem de comice, a captivat publicul de toate vârstele, iar aventurile lui sunt recunoscute acum drept poveşti clasice pentru copii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Paddington a ajuns pentru prima dată pe marile ecrane în 2014, iar personalitatea lui călduroasă şi amabilitatea fermecătoare l-au transformat în mascotă naţională, recunoscută peste tot în lume. În aceeaşi măsură, filmul a fost extrem de apreciat de criticii de specialitate care i-a oferit distincţia de „cea mai bună comedie” la Empire Awards 2015.
Cu încasări de peste 250 de milioane de dolari la nivel mondial, aventura a devenit cel mai profitabil film de familie independent non-american, din toate timpurile, un record absolut care a sursprins echipa de producţie şi a determinat-o să se gândească la o continuare.
Filmul continuă povestea lui Paddington, un urs peruvian care vine la Londra în căutarea unui cămin şi a unei familii. Adoptat de familia Brown din Windsor Gardens, personajul devine unul dintre cei mai îndrăgiţi locuitori din cartier. În timp ce caută cadoul perfect pentru aniversarea de o sută de ani a mătuşii Lucy, Paddington vede o carte tridimensională unică în magazinul de antichităţi al domnului Gruber şi se angajează în tot felul de job-uri ciudate pentru a aduna bani să o cumpere. Dar cartea a intrat şi în atenţia unei celebrităţi locale, actorul Phoenix Buchanan (Hugh Grant), care are scopuri ascunse şi nu ar vrea să o împartă cu altcineva.
Actorii Hugh Grant şi Brendan Gleeson se alătură distribuţiei primei parţi, alcătuită din Hugh Bonneville, Sally Hawkins, Julie Walters, Jim Broadbent, Peter Capaldi, Madeleine Harris şi Samuel Joslin, Ben Whishaw ca voce a lui Paddington şi Imelda Staunton ca voce a mătuşii Lucy. O producţie StudioCanal, „Paddington 2” are lansarea pe marile ecrane din ţară începând cu 1 decembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.