Filmul "After Ever Happy/ După ce am găsit fericirea", cu Louise Lombard, Hero Fiennes Tiffin, Josephine Langford în rolurile principale, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend.
Producţia a fost văzută în sălile de cinema de 32.690 de spectatori şi a avut încasări de 664.600 de lei, potrivit datelor cinemagia.ro.
Cel de-al patrulea film al francizei "After" continuă de unde s-a oprit "După ce ne-am îndrăgostit": la nunta londoneză a mamei lui Hardin. În timp ce Hardin rămâne în urmă pentru a se confrunta şi a se reconecta cu trecutul său, Tessa se întoarce în Seattle. Acolo, ea suferă o tragedie care o duce la alegeri dificile, care îi schimbă viaţa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Acolo unde cântă racii" a coborât pe locul doi, în al doilea weekend de la premieră. Filmul a fost văzut de 11.872 de spectatori şi a generat venituri de 247.489 de lei.
"Trenul asasinilor", cu Brad Pitt, a coborât pe trei în top, în al patrulea weekend de la lansare. Producţia de acţiune a strâns 234.235 de lei.
Filmul horror "Invitaţie în iad", cu Nathalie Emmanuel, Thomas Doherty, Hugh Skinner, Stephanie Corneliussen în rolurile principale, a debutat pe patru în clasament, fiind văzut de 12.558 de spectatori şi acumulând venituri de 227.168 de lei.
Un alt debut în top este animaţia "Elfii cofetari", pe locul cinci, cu 8.650 de spectatori şi 112.599 de lei.
"Gaşca Animăluţelor DC" s-a menţinut pe şase, în al cincilea weekend de la lansare. Filmul a strâns venituri de 111.263 de lei.
În coborâre sunt "Nu!/ Nope" şi "Minionii 2".
"Maigret" cu Gérard Depardieu a debutat pe locul nouă, după ce a fost văzut de 5.532 de spectatori şi a avut încasări de 78.021 de lei.
"Animăluţe furioase: Legenda lui Hank" închide topul pe zece, cu venituri acumulare de 75.702 de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...