Gabriel Bota şi Rudolf Nyari, organizatori ai Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT), vor călători până la „capătul lumii”, pentru a convinge românii să citească şi să facă sport, în cea de-a treia ediţie a proiectului „Read&Ride”.
În 2017, Gabriel Bota a urcat pe bicicletă pentru a parcurge 5.000 de kilometri, prin zece ţări europene şi să citească în acest timp zece cărţi. A reuşit, motiv pentru care în 2022 a pornit într-o nouă aventură, de data aceasta nu singur, ci cu prietenul său, Rudolf Nyari, spre Cercul Arctic. În timpul acelei călătorii, cei doi clujeni au primit peste 8.000 de mesaje de la tineri din toată ţara, cu felicitări şi promisiunea că vor citi şi vor face sport. Au străbătut cu bicicleta trei ţări în timp record şi au ajuns până la Nordkapp.
Cu bicicleta până la „capătul lumii”
După doi ani de la „Read&Ride 2 Arctic Circle”, ei pleacă într-o nouă aventură dificilă, o călătorie cu bicicleta până la capătul lumii, un tur al Ţării de Foc, pe Carretera Austral, de la Oceanul Pacific la Oceanul Atlantic, de la Punta Arenas la Ushuaia, de la Strâmtoarea lui Magellan la Canalul Beagle, până la ultimul loc de Sud al lumii, chiar deasupra Antarcticii, la Capul Horn.
În mod specific, „El Fin del Mundo” este folosit pentru a desemna regiunea extrem sudică a Americii de Sud, în special Ţara de Foc şi oraşul Ushuaia din Argentina. Ushuaia este considerat cel mai sudic oraş din lume şi este adesea numit „la capătul lumii” datorită poziţiei sale izolate şi extreme.
„Este o aventură care are mai multe implicaţii. Mai întâi, ne-am propus să fie foarte dificilă şi în contratimp. La fel ca la celelalte ediţii de Read&Ride, scopul principal este acela de a determina câţi mai mulţi tineri să citească şi să facă sport prin puterea exemplului pe care sperăm să-l dăm. Normal, vom lua cu noi cărţi de citit şi vom ţine un jurnal zilnic care va fi pe canalele de social media. Mai apoi, această aventură extremă are un caracter cultural şi istoric: una dintre capodoperele literaturii româneşti este cartea lui Radu Tudoran, Toate pânzele sus, carte care are ca subiect prietenia şi călătoria goeletei Speranţa tocmai în Ţara de Foc. Ei bine, această carte a fost şi prima carte pe care am citit-o în viaţa mea, la 6 ani. Radu Tudoran nu a fost niciodată în Ţara de Foc dar, prin cartea sa, a însufleţit milioane de oamen. De aceea, ne dorim să ducem cartea originală cu noi şi să o lăsăm la capătul ultimului drum al lumii, un drum neumblat şi greu accesibil, care se află la 128 km sud de Ushuaia. Ca un tribut şi o recunoştinţă istorică pentru Radu Tudoran (fratele scriitorului Geo Bogza, pe numele său real - Nicolae Bogza). Acolo unde doar eroii cărţii sale au ajuns, sperăm să ajungem şi noi, nu cu o goeletă ci cu bicicletele. Poate nu suntem la fel de curajoşi precum Anton Lupan şi Pierre Vaillant dar, la fel, eu cu Rudy ştim ce înseamnă prietenia şi dorinţa de a dărui ceva cu sens omenirii. Cu Speranţa înainte, până acolo unde se termină lumea şi începe încrederea în ea!”, spune Gabriel Bota.
O aventură cu dificultăţi
Aventura nu va fi deloc una uşoară, dat fiind faptul că cei doi trebuie să parcurgă o distanţă de aproximativ 1700 de kilometri în 9 zile, iar prognoza meteo nu le este prietenă, fiindcă se anunţă ploaie pe toată durata traseului, cu vânt de 40-70 km/h şi temperaturi între 4 şi 13 grade.
În plus, ultimul drum din lume, pe coasta canalului Beagle are o porţiune de 246 de kilometri şi este neasfaltat.
Cei doi vor parcurge traseul în etape de peste 250 km/zi, ceea ce înseamnă 12-16 ore petrecute pe bicicletă zilnic.
„Read & Ride to El Fin del Mundo” este un proiect FICT (Festivalul Internaţional de Carte Transilvania) şi va putea fi urmărit în fiecare zi de aventură pe paginile oficiale de Facebook şi Instagram. Data plecării este în 28 noiembrie 2024. Aventura începe în Cluj-Napoca, unde cei doi se îmbarcă într-o călătorie de trei zile cu avionul, cu escale în: Istanbul, Sao Paulo, Santiago de Chille şi aterizarea finală este în Punta Arenas. De acolo se urcă pe biciclete şi pornesc spre „capătul lumii”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.