Dave Prowse, actor şi fost bodybuilder cunoscut pentru interpretarea personajului Darth Vader în trilogia originală Star Wars, a murit la vârsta de 85 de ani, relatează BBC.
Prowse, originar din Bristol, Marea Britanie, a fost distribuit în acest rol pentru statura sa impozantă, dar vocea personajului a aparţinut lui James Earl Jones.
Sportivul transformat în actor a fost însă cel mai mândru de interpretarea personajului Green Cross Code Man. Rolul, care a promovat siguranţa rutieră în Marea Britanie, i-a adus un MBE.
”Fie ca forţa să fie întotdeauna cu el!”, a declarat agentul său, Thomas Bowington.
Acesta a mai spus: ”Deşi este faimos pentru interpretarea multor monştri, pentru mine şi pentru toţi cei care l-au cunoscut pe Dave şi au lucrat cu el a fost un erou în vieţile noastre”.
Actorul a murit după o boală scurtă.
Cariera lui Prowse s-a extins pe parcursul a 50 de ani, dar rolul său ca Sith Lord în Star Wars i-a adus faimă internaţională.
Din nefericire, accentul său din West Country nu a fost potrivit pentru acest rol, aşa că vocea sa a fost dublată.
Cu toate acestea, Prowse a fost prezent în toate cele trei filme ale trilogiei, datorită staturii sale de 1,98 m şi capacităţii sale de a ridica greutăţi, el reprezentând Anglia la Jocurile Commonwealth din anii 60.
În perioada respectivă, Prowse s-a împrietenit cu Arnold Schwarzenegger şi Lou Ferrigno (cunoscut pentru rolul din serialul TV Incredible Hulk), cu mult înainte ca aceştia să devină vedete de cinema.
Înainte de a deveni actor, Prowse a cunoscut succesul la Hollywood pregătindu-l fizic pe Christopher Reeve pentru rolul Superman.
Prowse a debutat ca actor cu rolul creaturii lui Frankenstein din filmul parodie Casino Royale din 1967, realizat după prima carte James Bond a lui Ian Fleming. Ulterior,a mai jucat de două ori acest rol, Horror Of Frankenstein din anii 1970, şi Frankenstein and the Monster From Hell, din 1974.
Actorul a mai jucat în filme precum The Saint, Space 1999 şi Doctor Who.
Prowse a participat în mod regulat la circuitul fanilor Star Wars şi la convenţiile din toată lumea, pentru aproape 40 de ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.