Dalai Lama s-a întâlnit cu unul dintre soldaţii indieni care l-au apărat şi l-au ajutat în timpul drumului său spre India după ce a evadat din Tibet în anul 1959, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liderul spiritual tibetan, în vârstă de 81 de ani, s-a întâlnit cu Naren Chandra Das, în vârstă de 79 de ani, cu ocazia vizitei sale oficiale în nord-estul Indiei, sâmbătă.

”Uitându-mă la chipul tău, îmi dau seama abia acum că şi eu trebuie să fiu foarte bătrân”, a spus, în glumă, Dalai Lama.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Dalai Lama l-a întâlnit prima dată pe Naren Chandra Das în 1959, după o traversare epuizantă prin munţi, ce a durat două săptămâni, după ce a fugit din Lhasa - capitala Tibetului - în urma unei tentative eşuate de răsturnare de la putere a regimului chinez. 

Deghizat în soldat, Dalai Lama, însoţit de un mic grup de persoane, a reuşit să ajungă la graniţă, după ce primise asigurări din partea guvernului indian, care i-a promis că îl va ajuta.

Naren Chandra Das, fost soldat în Assam Rifles - cea mai veche forţă paramilitară din India -, a spus: ”Paznicii din Plutonul Nr. 9 din Assam Rifles l-au adus pe Dalai Lama din Zuthangbo şi ni l-au predat nouă, unui grup de 5 persoane, la Shakti (în statul Arunachal Pradesh, care se învecinează cu China şi Bhutan, n.r.)”.

”L-am dus până la Lungla, de unde şi-a continuat călătoria până la Tawang şi a fost escortat de un alt grup de paznici”, a adăugat fostul soldat indian.

Soldaţii nu aveau voie să vorbească cu liderul spiritual tibetan. ”Datoria noastră era doar să îl păzim şi să îl escortăm pe parcursul călătoriei sale”, a spus Naren Chandra Das.

Dalai Lama i-a mulţumit fostului soldat indian şi a spus că este ”foarte, foarte fericit” să se întâlnească din nou cu o parte a echipei de paznici care l-au escortat până într-o zonă sigură din interiorul Indiei.

După evadarea sa din Tibet, Dalai Lama a rămas pentru o scurtă perioadă de timp la mănăstirea Tawang, înainte de a se stabili la Dharamsala, o localitate în nordul Indiei, care a devenit în prezent sediul central al guvernului din exil al Tibetului.

În această săptămână, Dalai Lama va vizita acea mănăstire unde va susţine o serie de prelegeri.

Vizita lui în India a supărat însă China, care continuă să susţină că statul indian Arunachal Pradesh reprezintă o parte a teritoriului chinez.

Înainte de vizita lui Dalai Lama în nord-estul Indiei, un purtătăr de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a îndemnat India ”să evite să întreprindă orice acţiune care ar complica şi mai mult chestiunea graniţelor şi să nu ofere o platformă pentru activităţile «clicii separatiste» a celui de-al 14-lea Dalai Lama”.

Sâmbătă, Dalai Lama a spus că revenirea lui în nord-estul Indiei ”seamănă cu o reuniune”.

”Atunci când revizitez regiunea Tawang, îmi amintesc de libertatea pe care am trăit-o pentru prima dată în 1959. Acela a fost începutul unui nou capitol în viaţa mea”, a declarat liderul spiritual tibetan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.