Cântăreţul Cliff Richard şi alte vedete au cerut luni în faţa Parlamentului britanic modificarea unei legi astfel ca identitatea celor acuzaţi de infracţiuni sexuale să fie divulgată după ce sunt găsiţi vinovaţi şi condamnaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În vârstă de 78 de ani, artistul a fost anchetat de poliţie într-un caz de abuz sexual asupra unui minor şi achitat în 2016. El a dat în judecată BBC, după ce televiziunea a transmis percheziţia făcută de poliţie în casa lui, şi a câştigat în 2018.

Potrivit regulilor aflate în vigoare, victimele au dreptul la anonimat, însă numele suspecţilor pot fi divulgate. Poliţia şi procurorii au susţinut în trecut că nominalizarea acuzaţilor în astfel de cazuri poate încuraja alte victime să vorbească.

Richard, alături de care în faţa Parlamentului s-a aflat şi DJ Paul Gambaccini, a spus că speră ca legea să fie schimbată pentru că oamenii cred „că nu iese fum fără foc”, odată ce o persoană este acuzată de comiterea unei infracţiuni sexuale.

„Am simţit că sunt într-o gaură din care nu puteam ieşi. M-am simţit ca pus la uscat... reputaţia mea a fost făcută bucăţi. Voi trece vreodată peste asta? Am trecut”, a declarat el reporterilor, potrivit Reuters.

Un grup din care fac parte actorul Stephen Fry şi omul de televiziune Michael Grade a lansat o petiţie care va fi discutată în Parlament dacă va fi semnată de 100.000 de oameni. Până în prezent au fost strânse peste 12.000 de semnături.

Gambaccini, care a fost şi el acuzat nefondat de agresiune sexuală, a mărturisit că suspiciunea planează asupra lui în continuare şi că nu a putut lucra până ce nu a fost găsit nevinovat.

El a spus că legea încurajează „pe toată lumea, de la mincinoşi la nebuni” să facă acuzaţii false.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.