Central European Film Festival (CEFF), eveniment iniţiat în anul 2011 de regizorul Radu Gabrea şi organizat în prezent în memoria lui, se va desfăşura anul acesta în perioada 4-6 decembrie, la Cinemateca Eforie din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ediţia a XIV-a este dedicată filmului documentar şi va cuprinde câteva dintre cele mai importante documentare realizate de Radu Gabrea de-a lungul carierei sale, precum şi proiecţia specială a celui mai recent film documentar semnat de regizorul Copel Moscu. 

„Toată lectura istoriei româneşti oficiale, dar mai ales cea adânc răspândită în conştiinţa oamenilor, nu conţine niciun rând despre o posibilă proprie culpabilitate. Am fost, aşa cum funcţionează astăzi mitologia istorică românească, permanente victime. Niciodată altceva”, declara regizorul Radu Gabrea într-un interviu din 2009, despre preocuparea sa de a afla adevărul istoric şi de a-l revela publicului prin filme. 

Regizorul Radu Gabrea a reuşit să aducă la lumină subiecte dintre cele mai diverse: „Struma” şi „Evrei de vânzare” reprezintă tragedii de profundă rezonanţă, cu vinovaţi şi vinovăţii pe toate palierele societăţii, româneşti şi nu numai; „Împărăteasa Roşie” este un film portret al Anei Pauker, personaj extrem de controversat al epocii comunismului; „Rumenye, Rumenye II - Căutându-l pe Schwartz” este despre muzica klezmer - muzica populară evreiască, iar „Moştenirea lui Goldfaden” este un film dedicat creatorului teatrului idiş Avram Goldfaden, dar şi promotor al unui gen ce va cuceri lumea musicalului american.

Regizorul Copel Moscu este invitatul primei zile a festivalului, cu proiecţia specială a documentarului său „Fotografii însângerate”, ce evocă evenimentele cutremurătoare din timpul pogromului evreilor de la Iaşi din anul 1941, prin fotografii şi mărturii ale supravieţuitorilor.

Evenimentul este realizat de Asociaţia Euro-Fest condusă de actriţa Victoria Cociaş, în parteneriat cu Arhiva Naţională de Filme - Cinemateca Română şi cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.  

Programul CEFF 2024:
Miercuri, 4 decembrie, ora 17:00 – „Struma” (Radu Gabrea)
Miercuri, 4 decembrie, ora 19:00 – „Fotografii însângerate” (Copel Moscu) - proiecţie specială
Joi, 5 decembrie, ora 17:00 – „Împărăteasa Roşie. Viaţa şi aventurile Anei Pauker” (Radu Gabrea)
Joi, 5 decembrie, ora 19:00 – „Evrei de vânzare” (Radu Gabrea)
Vineri, 6 decembrie, ora 17:00 – „Rumenye, Rumenye II” (Radu Gabrea)
Vineri, 6 decembrie ora 19:00 – „Moştenirea lui Goldfaden” (Radu Gabrea)

Biletele se pot achiziţiona online sau de la casa de bilete de la Cinemateca Eforie.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.