Organizaţia Europeană pentru cele mai bune destinaţii (EBD), care se încadrează în Reţeaua EDEN a Comisiei Europene, a întocmit o listă a celor mai sigure 20 de destinaţii pentru călătorii şi turism, după coronavirus. Pe lista preluată de Forbes, apar mai multe oraşe din Polonia, Croaţia, Grecia, dar şi municipiul Sibiu, singura destinaţie din România.
”Multe ţări europene îşi deschid frontierele, iar zborurile şi hotelurile se redeschid şi acum”, explică Organizaţia Europeană pentru cele mai bune destinaţii (EBD), citată de Forbes.
Pentru a ajuta călătorii care vor să călătorească în Europa, EBD a prezentat o listă cu 20 de destinaţii cel mai puţin afectate de Covid-19.
Lista cuprinde:
1. Tbilisi, Georgia
2. Corfu, Grecia
3. Cavtat, Croaţia
4. Insulele Azore
5. Preveza, Grecia
6 Alentejo, Portugalia
7. Batumi, Georgia
8. Zagreb, Croaţia
9. Algarve, Portugalia
10. Sibiu, România
11. Kotor, Muntenegru
12. Rijeka, Croaţia
13. Varşovia, Polonia
14. Viena, Austria
15. Bohinj, Slovenia
16. Malta
17. Gdansk, Polonia
18. Vilnius, Lituania
19. Riga, Letonia
20. Taigaua sălbatică, Finlanda
Despre Sibiu, jurnaliştii de la Forbes menţionează că este ”un oraş frumos, istoric din Transilvania”.
”Poreclit «Oraşul cu ochi», Sibiu este o destinaţie turistică cunoscută atât pentru vizitatorii autohtoni, cât şi pentru cei străini. Cunoscut pentru cultura, istoria, gastronomia, arhitectura diversă (inclusiv casele sale iconice cu ochi care i-au dat porecla) şi minunile sale naturale, oraşul a devenit o destinaţie turistică râvnită”, mai notează publicaţia.
Ziariştii fac referire la anul 2007, când oraşul a fost Capitala Europeană a Culturii.
În 2019, a fost numită Regiunea Europeană a Gastronomiei. Şi în 2020, a fost desemnată „a şasea cea mai bună destinaţie turistică a Europei” de EBD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.