Starul pop Sia şi-a lansat primul film în calitate de regizoare, "Music", o comedie muzicală care a apărut luni pe diferite platforme şi poate fi vizionată la cerere.
Anul trecut, activiştii pentru drepturilor persoanelor cu tulburări de spectru autist au cerut cântăreţei Sia să anuleze lansarea filmului „Music”. Ei consideră că lungmetrajul prezintă stereotipuri ofensatoare şi efecte vizuale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Povestea urmăreşte o tânără dealer (interpretată de Kate Hudson) care trebuie să se ocupe de sora ei vitregă (Maddie Ziegler, dansatoare în videoclipul "Chandelier"), o adolescentă cu spectru autist.
O poveste care i-a fost inspirată de "Intouchables", celebrul film al lui Eric Toledano şi Olivier Bakache, cu François Cluzet şi Omar Sy, lansat în 2011.
"Filmul meu preferat este unul francez, "Intouchables". L-am arătat tuturor celor care au lucrat cu mine la film, pentru că era tonul de la care voiam să plec", a mărturisit ea. Ce credeţi, am reuşit sau tonul filmului meu este prea sobru?"
Deşi tema abordată este gravă, Sia a vrut să facă din "Music" ceva vesel. A comunica emoţie publicului şi a-l face să surâdă.
Starul în vârstă de 45 de ani nu a realizat acest lungmetraj dintr-un capriciu. Din contră, este un proiect la care s-a gândit şi a lucrat de 20 de ani. Ea este scenarist, producător şi semnează şi coloana sonoră.
"Am dormit patru ore pe noapte timp de 40 de zile de filmare. Dar nu este grav, pentru că acest film este unul dintre ultimele proiecte profesionale pe care le-am visat", a explicat cântăreaţa. "Este piesa de rezistenţă. Aveam visuri: să scriu un cântec pentru Beyoncé, pentru Eminem, să realizez acest film... şi am reuşit să le fac pe toate".
Cântecele din această comedie muzicală vor fi incluse pe un album, intitulat tot "Music".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.