Artişti din lumea întreagă, fostul preşedinte american Bill Clinton şi fosta senatoare Hillary Clinton i-au adus omagiu Arethei Franklin prin mesaje emoţionante. Elton John, Diana Ross, Annie Lennox, Paul McCartney, Lenny Kravitz, Hugh Jackman au transmis prin intermediul reţelelor de socializare recunoştinţa pentru moştenirea lăsată de artistă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Hillary şi cu mine deplângem moartea prietenei Aretha Franklin, una dintre cele mai mari comori naţionale", a spus fostul preşedinte american Bill Clinton. "Pentru mai mult de 50 de ani, ea ne-a însufleţit. A fost elegantă, graţioasă şi nu a făcut compromisuri în arta ei. Prima şcoală muzicală a Arethei a fost biserica şi interpretările ei au fost puternice datorită celor învăţate acolo. Voi fi mereu recunoscător pentru bunătatea şi suportul ei, inclusiv pentru recitalurile ei la ambele mele momente inaugurale, şi pentru şansa de a asista la ultima ei apariţie în noiembrie, anul trecut, la strângere de fonduri în beneficiul luptei împotriva Sida. Va fi întotdeauna Regina muzicii soul şi mult mai mult pentru toţi cei care au cunoscut-o personal şi prin muzica ei. Inimile noastre sunt alături de familie şi numeroşii fani". 

Sir Elton John i-a adus un omagiu pe Instagram, scriind: "Pierderea Arethei Franklin este o lovitură pentru toată lumea care iubeşte muzica adevărată". "Muzică din inimă, suflet şi biserică. Vocea ei a fost unică, pianul ei cânta subevaluat. O ador şi îi venerez talentul. Dumnezeu să o binecuvânteze. Condoleanţe familiei şi prietenilor". 

Annie Lennox a spus: "A domnit suprem. Şi va fi mereu pe marea boltă a celor mai excepţionale voci, performeri şi artişti la care lumea a avut privilegiul să fie martoră". "Superlativele sunt adesea folosite să descrie artişti uimitori, dar după părerea mea chiar şi superlativele par insuficiente", a adăugat Lennox. 

La rândul său, Sir Paul McCartney a spus: "Să-i mulţumim o clipă pentru viaţa frumoasă Arethei Franklin, Regina sufletelor noastre, care ne-a inspirat pe toţi pentru mulţi ani. Îi vom simţi lipsa dar amintirea măreţiei ei ca muzician şi om va trăi cu noi totdeauna". 

Carole King a adăugat: "Ce viaţă! Ce moştenire! Atât de multă dragoste, respect şi recunoştinţă". 

Aretha Franklin şi Lenny Kravitz
Aretha Franklin şi Lenny Kravitz

Lenny Kravitz i-a adus un omagiu Arethei: "Regina muzicii soul a părăsit acest pământ pentru a se aşeza pe tronul din Paradis. Cât de binecuvântaţi am fost să ascultăm tot ceea ce a avut mai bun de oferit Dumnezeu prin vocea ei. Respect!".

Actorul Hugh Jackman a spus că unul dintre mai importante momente din cariera sa a fost să cânte alături de Aretha Frnklin la gala premiilor Tony. "A fost o experienţă spirituală. Una dintre cele mai mari cântereţe ale tuturor timpurilor". 

Lionel Richie: "Vocea ei; prezenţa ei; stilul ei. Nimeni nu a făcut mai bine ca ea. Cu adevărat Regina Soul. O să-mi lipseşti!". 

Actriţa şi cântăreaţa Bette Midler: "Cea mai mare voce a muzicii populare americane s-a stins. Iubita noastră Aretha Franklin s-a dus. Pentru mine a fost o lumină care m-a ghidat şi inspirat cu fiecare notă. Am iubit-o atât şi o iubesc. La revedere, Regină a muzicii soul!". 

"Salut Reginei. Cea mai mare vocalistă pe care am cunoscut-o vreodată", a scris şi John Legend.

Barbra Streisand a scris pe Instagram: "Este dificil să concepi o lume fără ea. Nu a fost doar o cântăreaţa unică strălucitoare, dar angajamentul ei faţă de drepturile civile a avut un impact de neşters asupra lumii". 

Lin-Manuel Mirranda: "Norocos că am văzut-o pe Aretha live o dată. Mulţumesc pentru muzică, te vom asculta mereu". 

Liam Gallagher: "RIP Aretha Franklin. Ce voce!".

Andy Cohen: "Nu va mai fi niciodată o altă Regină a muzicii soul. Aretha Franklin este întruchiparea unui suflet binecuvântat cu un dar special. Sunt recunoscător că avem decenii de înregistrări care vor dăinui. Trăiască Regina!". 

Diana Ross: "Mă rog pentru minunatul spirit de aur Aretha Franklin". 

Aretha Franklin a murit, joi, la vârsta de 76 de ani. 

Născută în Memphis, pe 25 martie 1942, Aretha Franklin a învăţat de la artiste ca Mahalia Jackson şi Clara Ward. A colaborat mai întâi cu casa de discuri Columbia, care nu a reuşit să îi încadreze vocea şi stilul. În 1966, s-a mutat la Atlantic Records, iar producătorul Jerry Wexler a reşit să o aducă în lumina reflectoarelor. În următorii doi ani, a devenit cunoscută în întreaga Americă şi în Europa.

„Lady Soul” - un simbol al mândriei persoanelor de culoare - a fost premiată de Martin Luther King, în timp ce imaginea sa a apărut pe coperta revistei Time. A lansat 41 de albume de studio, a colaborat cu nume precum James Brown, Dionne Warwick, Luther Vandross, Eurythmics şi Lauryn Hill.

În anii 1980, a apărut în comedia „The Blues Brothers ”, a intrat în topuri cu „Who's Zooming Who?” şi a lansat un duet cu George Michael, „I Knew You Were Waiting (For Me)”. În urmă cu doi ani, a interpretat melodia „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman” la ceremonia Kennedy Center Honours, organizată de Barack Obama, preşedinte al Statelor Unite.

În 1987, ea a devenit prima femeie care a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.  În 2015, a primit Presidential Medal of Freedom.

A câştigat, între altele, 20 de premii Grammy, iar după o carieră de şase decenii a anunţat - în 2017 - că se retrage.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.