Un bărbat care a agresat violent un angajat al cântăreţei americane Lady Gaga pentru a răpi câinii vedetei a fost condamnat luni la 21 de ani de închisoare, la Los Angeles.
James Howard Jackson, 20 de ani, a pledat vinovat de tentativă de omor, recunoscând că a făcut parte din grupul care l-a împuşcat pe Ryan Fischer în timp ce îi plimba pe cei trei buldogi francezi ai cântăreţei la Hollywood, în februarie 2021, potrivit AFP.
"Un acord de recunoaştere a vinovăţiei îl face responsabil pe James Howard Jackson de comiterea unui act violent şi fără inimă şi face dreptate victimelor noastre", se arată într-un comunicat al procurorului districtual.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat doi bărbaţi care coborau dintr-o maşină în apropierea angajatului cântăreţei, înainte de a-l împuşca în piept.
Indivizii au răpit apoi doi dintre câini, Koji şi Gustav, fugind şi lăsându-l pe Ryan Fischer la pământ, sângerând. Al treilea câine, MIss Asia, a fugit, dar apoi s-a întors să se ghemuiască lângă cel care o plimba.
Ryan Fischer a dezvăluit pe Instagram că a suferit leziuni pulmonare în urma atacului.
Lady Gaga, cunoscută pentru melodiile "Just Dance" sau "Bad Romance", a oferit o recompensă de 500.000 de dolari pentru recuperarea preţioaselor sale animale de companie.
O femeie i-a adus înapoi, pretinzând că i-a găsit legaţi de un stâlp, înainte de a fi arestată. Potrivit poliţiei, ea avea o relaţie cu tatăl unuia dintre atacatori şi fusese responsabilă de colectarea recompensei în numele lor.
James Howard Jackson a fost eliberat la 6 aprilie ca urmare a unei erori administrative, apoi arestat din nou patru luni mai târziu.
Această sentinţă vine după aceea a complicilor săi, Jaylin Keyshawn White, 20 de ani, condamnat la patru ani de închisoare şi Lafayette Shon Whaley, 28 de ani, condamnat la şase ani de închisoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.