Cântăreaţa Amy Winehouse, care a murit pe 11 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, a fost omagiată miercuri la Londra, unde a fost dezvelită o plachetă dedicată ei pe Music Walk of Fame din Camden.
Părinţii artistei, Mitch şi Janis, au participat la ceremonia despre care au spus că este „o distincţie extraordinară şi un privilegiu”.
„Ea a iubit Camden şi acum este permanent parte din stradă”, a declarat tatăl ei pentru BBC 6 Music. „Este un tribut minunat adus ei, dar, pe de altă parte, ne aminteşte încă o dată că nu este aici”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Music Walk of Fame, proiect iniţiat în noiembrie 2019, aduce un tribut artiştilor şi profesioniştilor din industrie. Plachetele sunt amplasate între localurile Roundhouse şi Koko din Camden, zonă populară în rândul muzicienilor.
Winehouse a devenit celebră în 2006, odată cu cel de-al doilea album, „Back To Black”, care a fost recompensat cu trofee Grammy şi Brit.
Abuzul de alcool şi droguri a făcut ca ea să fie de multe ori pe prima pagină a ziarelor, dar şi la decesul ei. În 2011, artista începuse lucrul la cel de-al treilea album.
Familia artistei a înfiinţat o fundaţie în numele ei pentru a ajuta tinerii care au diverse probleme, inclusiv de dependenţă.
Dezvelirea plachetei de miercuri a fost urmată de o strângere de fonduri pentru fundaţie. Mitch Winehouse a mărturisit că munca în folosul acesteia l-a ajutat de când fiica lui a murit.
Înaintea ceremoniei, el a făcut referire la planuri de a o omagia pe cântăreaţă în lunile viitoare. „Nu pot elabora, dar avem un film şi un spectacol pentru Broadway. Totul va fi anunţat curând”, a mai declarat el pentru BBC 6 Music.
Placheta dedicată lui Winehouse este a treia amplasată în Camden, după cele pentru trupele The Who şi Madness.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...