Cu mai puţin de trei săptămâni înainte ca actorul Alec Baldwin să fie judecat în Santa Fe, New Mexico, procurorii au declarat că acesta "s-a jucat cu revolverul", inclusiv că a tras cu gloanţe oarbe asupra unui membru al echipei de pe platourile filmului "Rust", înainte de producerea tragicului accident.
Baldwin se confruntă cu acuzaţii de omor involuntar prin imprudenţă în cazul morţii prin împuşcare, în 2021, a directoarei de imagine Halyna Hutchins, scrie The Guardian.
În noile documente judiciare, procurorii au declarat că intenţionează să aducă noi dovezi pentru a-şi susţine cazul că actorul şi producătorul în vârstă de 66 de ani a fost imprudent cu armele de foc în timp ce filma pe platou şi a afişat un "comportament neregulat şi agresiv în timpul filmărilor" care a creat potenţiale probleme de siguranţă.
Procurorii în acest caz, care urmează să fie judecat la 10 iulie, au afirmat anterior că a urmări comportamentul lui Baldwin pe platoul de filmare al filmului Rust "înseamnă să fii martorul unui bărbat care nu are absolut niciun control asupra propriilor emoţii şi nu este deloc preocupat de modul în care comportamentul său îi afectează pe cei din jurul său".
În ultimul dosar, procurorii speciali Kari Morrissey şi Erlinda Johnson susţin că Baldwin şi-a îndreptat arma şi a tras "cu gloanţe oarbe spre un membru al echipajului, în timp ce se folosea de acel membru al echipajului ca ţintă".
De asemenea, procurorii susţin că, după ce a cerut "cea mai mare" armă disponibilă, actorul a folosit arma de recuzită "ca un indicator care îi îndruma pe membrii echipei"; a tras cu ea după ce s-a spus "cut" într-o scenă; a pus degetul pe trăgaci în scene care nu necesitau tragere; a grăbit armurierul filmului pentru a reîncărca mai repede; şi a fost "neatent în timpul antrenamentului cu arme de foc" şi "distras de trimiterea de mesaje de text/ familiei şi de realizarea de videoclipuri".
Cu câteva minute înainte de apelul la 911 în care se anunţa că Hutchins şi regizorul Joel Souza au fost împuşcaţi, Baldwin a fost fotografiat manipulând arma de recuzită şi "pare să aibă degetul pe trăgaci".
De asemenea, ei susţin că atunci când au fost reluate filmările în Montana, în anul următor, Baldwin "a insistat să nu i se ceară să respecte recomandările de siguranţă făcute de experţii în materie de siguranţă pe platourile de filmare".
Baldwin a pledat nevinovat la acuzaţiile de omor involuntar prin imprudenţă în cazul morţii lui Hutchins în timpul unei repetiţii pe platou, când a îndreptat un revolver în direcţia ei. Hutchins a murit şi Souza a fost rănit. El riscă până la un an şi jumătate de închisoare dacă va fi condamnat.
În aprilie, armuriera de platou Hannah Gutierrez-Reed, în vârstă de 26 de ani, a fost condamnată la 18 luni de închisoare după ce a fost găsită vinovată pentru aceleaşi acuzaţii cu care se confruntă acum Baldwin. Actorul a încercat în repetate rânduri să obţină respingerea acuzaţiilor şi a refuzat anterior un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Separat de urmărirea penală a lui Baldwin, familia Halynei Hutchins şi-a reînnoit recent procesul de neglijenţă împotriva lui Baldwin şi a altor producători şi membri ai echipei, susţinând că moartea ei a fost cauzată de un comportament imprudent.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.