Actorul japonez Haruma Miura, cunoscut din filmele „Attack on Titan” şi „Kimi ni Todoke”, a murit la vârsta de 30 de ani, iar autorităţile bănuiesc că el s-a sinucis.
El a fost găsit sâmbătă în casa lui din Tokyo şi decesul a fost declarat la spital. Anchetatorii sunt de părere că Miura s-a sinucis, însă cauza morţii nu a fost confirmată oficial, potrivit The Hollywood Reporter.
Haruma Miura şi-a început cariera în 1997, în televiziune, iar primul rol principal l-a primit în 2006, în filmul „Catch a Wave”. A mai jucat în „Kimi ni Todoke” (2010), „Tokyo Park” (2011), două filme „Attack on Titan” şi „Little Nights, Little Love” (2019).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru rolul din „The Fighter Pilot”, el a primit în 2013 o nominalizare la premiile Academiei japoneze de film.
Miura era şi actor de teatru. Între altele, a jucat în adaptarea „Kinky Boots”, în 2016, rol care i-a adus Haruko Sugimara Award.
Recent, şi-a început cariera muzicală. Anul trecut a lansat single-ul „Fight For Your Heart”.
Cel mai recent proiect al lui, „The Confidence Man JP: The Movie 2”, va fi lansat în Japonia pe 23 iulie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.