Academia Britanică de Film (BAFTA) a anunţat că a înlăturat numele regizorului „Bohemian Rhapsody”, Bryan Singer, dintre nominalizaţi, până ce acuzaţiile aduse cineastului vor fi clarificate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Singer neagă toate acuzaţiile, însă BAFTA a precizat că suspendarea va fi valabilă până la rezolvarea problemei.

„Bohemian Rhapsody” a primit în total 7 nominalizări la premiile pe care Academia le va acorda duminică. Acestea au fost menţinute, însă numele lui Singer, care apărea alături de Graham King şi Anthony McCarten în categoria „cel mai bun film britanic”, a fost şters.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„În lumina recentelor acuzaţii foarte serioase, BAFTA l-a informat pe Bryan Singer că nominalizarea lui pentru «Bohemian Rhapsody» a fost suspendată, cu efect imediat”, a transmis Academia într-un comunicat. „BAFTA consideră că presupusul comportament este inacceptabil şi incompatibil cu valorile ei. Asta a dus la suspendarea nominalizării lui Singer. BAFTA a luat act de faptul că Singer a negat acuzaţiile. Suspendarea nominalizării lui va fi menţinută până la rezultatul acestora”.

20th Century Fox a transmis că susţine complet decizia BAFTA.

Anunţul făcut de Academie miercuri seară nu va avea impact asupra şanselor filmului „Bohemian Rhapsody” la premii. Informarea a fost emisă la 90 de minute după ce votul membrilor Academiei s-a încheiat.

Câştigătorii vor fi anunţaţi în timpul galei care va avea loc duminică, la Royal Albert Hall din Londra. 

Filmul a fost exclus din lista nominalizărilor la premiile GLAAD Media din cauza acuzaţiilor de agresiune sexuală şi comportament nepotrivit aduse regizorului Bryan Singer.

Lungmetrajul „Bohemian Rhapsody”, dublu premiat la Globurile de Aur, a primit cinci nominalizări la Oscar, inclusiv la categoria „cel mai bun film”.

Regizorul Bryan Singer s-a confruntat, potrivit unuia dintre producătorii filmului, cu mai multe probleme personale în perioada în care lucra pentru „Bohemian Rhapsody” şi a cerut să fie făcută o pauză în cadrul filmărilor, însă studiourile nu au acceptat şi l-au concediat. Creditat pentru regia filmului despre ascensiunea trupei Queen, el a fost dat afară din echipa „Bohemian Rhapsody” în decembrie 2017, cu câteva zile înainte de încheierea filmărilor, după ce - potrivit 20th Century Fox - a absentat inexplicabil de pe platou în câteva rânduri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.