Yahoo va răscumpăra acţiuni în valoare de 3 miliarde de dolari, înainte de finalizarea acordului prin care divizia sa de Internet va fi preluată de Verizon Communications, transmite Reuters.
Acţiunile Yahoo, care deţine o participaţie de 15% la compania chineză de comerţ electronic Alibaba, sunt în creştere, marţi, cu 0,6% în timpul tranzacţiilor electronice premergătoare deschiderii bursei din New York.
Yahoo va plăti între 50,79 dolari pe acţiuni şi 44,74 dolari pe acţiune pentru răscumpărare, în baza calculelor companiei, preţului acţiunilor Alibaba şi momentul răscumpărării.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Verizon a convenit în 2016 să cumpere activele Yahoo în domeniul Internetului, pentru 4,83 miliarde de dolari, în numerar. În februarie, oferta a fost redusă cu 350 de milioane de dolari, în urma informaţiilor apărute în legătură cu două atacuri cibernetice de amploare împotriva conturilor clienţilor.
După acordul cu Verizon, Yahoo va fi redenumită Altaba, o companie holding ale cărei active vor include participaţia la Alibaba şi o alta de 35,5% la Yahoo Japan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.