Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat joi, la Videoconferinţa News.ro „RoInvest”, că absorbţia, la nivelul datei de 18 mai, este de 1,7 miliarde lei, bani cheltuiţi şi investiţi în proiecte de infrastructură, sumă care este cu 15% mai mare decât nivelul de la sfârşitul lunii mai 2020, dublu faţă de anul anterior, 2019, şi de 3,3 ori mai mult decât în 2018.
"Prioritar în mandatul meu sunt investiţiile. Rezulatele pe are le avem în această a cincea lună a anului arată asta: avem o absorbţie - termenul tehnic pentru sumele care au fost cheltuite şi prin urmare investite în proiecte de infrastructură - de 1,7 miliarde lei la nivelul 18 mai. Am făcut o comparaţie cu anii trecuţi, dar am ca bornă doar sfârşitul lunii mai, deci nu e chiar egală comparaţia. Cele 1,7 miliarde lei pe anul acesta vor mai creşte până la sfârşitul anului şi suntem cu 15% deja, la 18 mai, peste cât eram anul trecut la sfârşitul lunii, dublu faţă de anul anterior, 2019, şi de 3,3 ori mai mult decât în 2018. Suntem într-o creştere de absorbţie şi de investiţii în infrastructura rutieră, avem proiecte mari în derulare, fie că vorbim de drumul expres Craiova-Piteşti, fie că vorbim despre Podul suspendat de la Brăila, despre Autostrada A1 Sibiu-Piteşti, despre Autostrada A3 Transilvania, despre Centura Sud A0 a Bucureştiului, unde am fost chiar ieri pe şantier", a declarat joi ministrul Transporturilor.
Oficialul spune că suma pe care şi-o propune anul acesta şi care este bugetată pentru investiţii din fonduri europene este de 8 miliarde de lei, ceea ce reprezintă un record absolut după Revoluţie, potrivit lui Drulă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Spre comparţie, execuţia de anul trecut este de 6,2 miliarde lei, la rândul său a fost un record, sunt cifre bune, dar noi trebuie să mergem în continuă creştere. Fiecare an trebuie să creştem, pentru că decalajul pe care îl avem pe infrastructură şi de aici şi criza şi nerăbdarea, termenele, care sunt justificate, acest decalaj este foarte mare faţă de unde ar trebui să fim şi, dincolo de finanţare, pentru că toată lumea este concentrată pe finanţare, trebuie să avem şi proiectele pe care să cheltuim bani. Aici vorbesc de natura în esenţă multianuală a infrastructurii, proiectele mari de infrastructură tranced ciclurile politice, sper că clasa politică a înţeles în ansambul său acest lucru, deşi există o tentaţie foarte mare de a folosi această zonă de dezvoltare pentru oportunităţi de imagine", a mai spus Drulă.
Stadiul actual al investiţiilor, perspectivele în viitorul apropiat şi ce trebuie făcut pentru creşterea lor sunt temele principale pe care speakeri de top le dezbat joi, la a doua ediţie a videoconferinţei “RoInvest”, organizată de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.
Partener al evenimentului este Cordia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.