Dragoş Roşca, CEO, Delta Asset Invest, a declarat joi, la Videoconferinţa News.ro – RoInvest, că economia României a rezistat bine pandemiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“România trece printr-un moment excepţional. Dacă acum un an ne uitam cu oarecare teamă la cum vor evolua lucrurile în perioada pandemiei, după un an deja s-a conturat situaţia, ştim care sunt zonele mai afectate, ştim care sunt câştigătorii. Economia României a rezistat bine pandemiei”, a afirmat Dragoş Roşca.
El a menţionat că s-a ajuns în această situaţie datorită măsurilor luate de Guvern şi de Uniunea Europeană, datorită maturităţii sectorului privat din România combinat cu susţinterea băncilor.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În criza acrtuală, 2020-2021, raportul dintre bănci şi mediul economic a fost diferit de cel din situaţia 2009-2010, când lucrurile au derapat mai grav. A fost un parteneriat între bănci şi mediul economic. Suntem mulţumiţi cum s-a colaborat”, a explicat Roşca. 
El a precizat că România prezintă mari oportunităţi de investitţii “pe de o parte din banii care vin, pe de altă parte, multe companii au planuri de creştere”.
Dragoş Roşca consideră că trebuie realizate investiţii în educaţie, pentru ca cei mai buni absolvenţi de liceu să nu mai plece să înveţe în străinătate, deoarece mulţi dintre ei nu se vor mai întoarce în România. 
Roşca mai consideră necesar un cadru legislativ stabil, solicitând guvernanţilor să se abţină de la modificări legislative care nu sunt necesare şi o accelerare a debirocratizării.

Stadiul actual al investiţiilor, perspectivele în viitorul apropiat şi ce trebuie făcut pentru creşterea lor sunt temele principale pe care speakeri de top le dezbat joi, la a doua ediţie a videoconferinţei “RoInvest”, organizată de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.

Partener al evenimentului este Cordia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.