Infrastructura este una dintre priorităţile strategice ale BERD, cu accent pe zonele mai puţin dezvoltate, a declarat joi, la Videoconferinţa News.ro „RoInvest”, Daniela Marin - Principal Manager, European Bank for Reconstruction and Development.
"Infrastructura este una dintre priorităţile noastre strategice, cu accent pe dezvoltarea zonelor mai puţin dezvoltate, creşterea productivităţii în sectorul privat şi continuarea dezvoltării sectorului financiar şi a pieţei de capital, acestea sunt priorităţile noastre pentru strategia de ţară în următorii cinci ani. Dacă vorbim de piaţa de capital din România, aş vrea să punctez o noutate, recent a fost prima emisiune de obligaţiuni verzi lansată de Raiffaisen, BERD a subscris 11 milioane euro din totalul de 81 milioane euro, o emisiune care a fost primită cu succes, fiind vorba de o subscripţie de 1,6, ceea ce înseamnă că, dincolo de acest aspect pozitiv al investiţiilor, ne uităm şi în zona de sustenabilitate şi durabilitate", a declarat Daniela Marin - Principal Manager, European Bank for Reconstruction and Development.
Ea precizează că zona de verde trebuie să fie o prioritate, iar România acordă importanţa cuvenită.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Investiţiile cumulate ale BERD au ajuns la 9 miliarde euro, din care 76% în sectorul privat.
"85% din companiile private din România au declarat că au fost profitabile în 2020, o pondere mult mai ridicată decât în Europa. De asemenea, 23% au declarat că în 2020 au crescut, a crescut nivelul de profitabilitate, din nou peste media europeană, care este undeva la 16%", a adăugat ea.
Stadiul actual al investiţiilor, perspectivele în viitorul apropiat şi ce trebuie făcut pentru creşterea lor sunt temele principale pe care speakeri de top le dezbat joi, la a doua ediţie a videoconferinţei “RoInvest”, organizată de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.
Partener al evenimentului este Cordia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.