Fondul de Investiţii Catalyst România a investit deja în zeci de companii din România şi are în plan să investească îm încă aproximativ 20 de companii în perioada următoare, a declarat joi Marius Ghenea, managing partner al Fondului de Investiţii Catalyst România, în cadrul videoconferinţei "IMM-urile, oxigen pentru România" - ediţia a II-a, organizată de News.ro.
”Am început ca business angel, investind într-un portofoliu de companii mici şi medii româneşti, iar apoi, din 2014, sunt 7-8 ani deja, am început un anumit tip de pionierat pe zona de venture-capital în România, pe companii de IT, companii de tehnologie. Am preluat coordonarea primului fond de profil din România, Catalyst România, şi suntem la a doua generaţie, cu Catalyst România Fondul 2, primul fond de investiţii în companii de IT care ajunge la a doua generaţie în România”, a spus Marius Ghenea, managing partner al Fondului de Investiţii Catalyst România.
Este un moment important pentru acest segment, în prezent, afirmă el, deoarece dacă acum câţiva ani nu prea exista niciun fel de activitate, acum un număr deja semnificativ de fonduri de investiţii sunt interesate să investeasă în companii de IT.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În zona de venture capital, există deja un ecosistem care se conturează, se dezvoltă în România. Noi, ca fond, ca manageri de fond, am investit deja în zeci de companii din România şi avem în plan să investim în încă circa 20 de companii în perioada următoare, cu noul fond. (...) Sunt implicat în mod semnificativ în această zonă de companii antreprenoriale, antreprenoriat românesc, IMM-uri. În mod personal, m-am implicat fie ca fondator, fie ca investitor, ca acţionar sau alte calităţi şi poziţii în aproape 30 de companii”, a spus el.
Parteneri ai videoconferinţei sunt Visa, Alpha Bank, BCR şi UniCredit Bank.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.