Există o încremenire într-o legislaţie foarte greu permisivă şi care întârzie de foarte multe ori nejustificat abordarea unor proiecte importante ale comunităţilor locale, iar România pierde competiţii cu alte oraşe mari din state europene, a declarat miercuri Mihai Chirica, primarul din Iaşi, la videoconferinţa News.ro „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, ediţia a II-a, organizată de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Există şi o încremenire într-o legislaţie foarte greu permisivă şi care întârzie de foarte multe ori nejustificat abordarea unor proiecte importante ale comunităţilor locale. Această legislaţie are şi un suport naţional, dar de multe ori şi un suport local. Încă nu am reuşit să dezmorţim mentalitatea celor care lucrează în aparatele administrative asupra abordării cu prioritate a proiectelor care aduc plus-valoare unei comunităţi şi care nu trebuie neapărat de fiecare dată legat de un nume sau de o sursă a fondurilor necesare implementării acestor proiecte. Şi, sigur, există poate şi un backup pozitiv care trebuie împrumutat din oraşele care s-au dezvoltat rapid şi m-aş referi şi la oraşe din afara României care au oferit exemple de succes şi o dezvoltare accelerată, chiar şi în ţări apropiate nouă, unde statul, prin lege, devine partener unor investiţii importante, nu neapărat susţinătorul, ci şi partenerul, devine asociat, devine acţionar într-o modalitate foarte deschisă, principială bazată pe principiile unei pieţe libere, atunci când statul şi-a propus să şi investească în acel domeniu, să susţină prin fondurile sale sau fondurile atrase din comunitatea europeană", a spus Chirica, dând ca exemplu Polonia, unde se dezvoltă proiecte de regenerare urbană, parcuri industriale, tehnologice, iar statul devine partenerul acelei afaceri.

Primarul din Iaşi spune că există prea multe termene în România şi legislaţie care întârzie nejustificat de mult obţinerea unor documente pentru care România pierde competiţii cu alte oraşe mari din state europene, unde aceste lucruri se petrec mult mai repede decât aici.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Gândiţi-vă cât durează în România să obţii un aviz integrat de mediu! Nejustificat de mult. Se întâmplă acest lucru şi pentru investiţii publice. Dau un singur exemplu, pentru obţinerea avizului de mediu la Spitalul Regional de Urgenţă, proiectul statului, pe terenul statului, în România: mai bine de un an jumătate. Într-o zonă care nu prezenta aproape niciun interes deosebit din punct de vedere al mediului, nu e nici rezervaţie, nu e nici zonă protejată, nu e nicio vietate care să fii atras atenţia într-un mod deosebit, ci pur şi simplu trebuia eliberat un aviz integrat de mediu", a adăugat el.

Chirica afirmă că mai e mult de făcut până ce mediul de afaceri se va simţi foate stăpân pe situaţie atunci când vine să investească în România.

Un alt aspect despre care vorbeşte este stabilitatea statului de drept, stabilitatea legislaţiei fiscale, stabilitatea cursului economic, foarte importante mai ales pentru cei care vin să investească din afara ţării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.