Veniturile aplicaţiei Revolut au crescut cu peste 30% în 2022 comparativ cu 2021, ajungând la 850 milioane de lire sterline (1 miliard de dolari). Revolut are peste 27 de milioane de clienţi în lume, din care mai mult de 2,6 milioane din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Planurile pentru 2023 vizează lansarea operaţiunilor în mai multe pieţe, printre care India, Brazilia, Mexic şi Noua Zeelandă.

”În 2022, ne-am concentrat pe creştere şi pe intensificarea eforturilor de marketing şi vânzări pentru ambele linii operaţionale - Retail şi Business. Investiţiile realizate au dat roade şi am înregistrat o extindere a bazei de clienţi, care s-a majorat cu 9 milioane de clienţi noi (+54%). În prezent, Revolut are peste 27 de milioane de clienţi, dublu faţă de începutul anului 2021, iar 6 milioane dintre aceştia sunt clienţi britanici”, spune  Mikko Salovaara, chief financial officer.

Numărul angajaţilor Revolut la nivel global s-a dublat faţă de anul 2021, ajungând la 6.000 de angajaţi.

În 2021, odată cu obţinerea licenţei bancare integrale acordate de Banca Centrală Europeană (BCE), Revolut a început să deruleze operaţiuni bancare în alte 12 pieţe europene, în 2022, şi a ajuns să fie prezentă în 30 de ţări din Europa.

În anul 2021, faţă de 2020, veniturile anuale s-au triplat: de la 220 milioane lire sterline în 2020 la 636 milioane de lire sterline în 2021.

De asemenea, compania anunţă şi rezultatele pentru 2021, când a raportat primul an pe profit - EBITDA ajustat de 100,3 milioane de lire sterline şi profit net de 26,3 milioane de lire sterline, în 2021. Marja brută a crescut de la 33% în 2020 la 70% în 2021.

În 2021, Revolut a obţinut licenţa bancară integrală, emisă de Banca Centrală Europeană. 2021 a reprezentat o bornă importantă pentru companie, fiind primul an în care a devenit profitabilă.

”În 2021, veniturile companiei aproape s-au triplat faţă de anul anterior, până la 636 milioane de lire sterline faţă de 220 de milioane de lire sterline, principalele linii de business generatoare de venit fiind plăţile, abonamentele, Revolut Business, schimburile valutare şi serviciile de tranzacţionare. Diversitatea portofoliului a contribuit la înregistrarea unui EBITDA ajustat de 100,3 milioane de lire sterline, a unui profit operaţional de 59,1 de milioane de lire sterline, respectiv a unui profit net de 26,3 milioane de lire sterline în 2021. În acelaşi timp, cheltuielile operaţionale au avansat doar cu 37%, ceea ce indică un puternic efect de levier operaţional. Performanţa financiară a fost susţinută de creşterea cu 50% a numărului clienţilor activi/săptămână. De asemenea, creşterea cu 10% a sumei medii cheltuite/utilizator arată o adopţie ascendentă a Revolut în rândul consumatorilor. Rata de creştere a numărului de planuri financiare (cu plată) a fost superioară creşterii generale (+75%), indicând o evoluţie a cererii de produse şi funcţionalităţi şi, implicit, majorarea veniturilor”, arată raportul companiei.

De asemenea, soldul depozitelor deţinute de clienţi a avut o creştere semnificativă de 58% la an la an şi a ajuns la 7,4 miliarde de lire sterline la 31 decembrie 2021 de la 4,6 miliarde lire sterline, la 31 decembrie 2020.

Revolut este prima aplicaţie financiară care ajută utilizatorii din toată lumea să îşi folosească la maximum fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, peste 27 de milioane de clienţi din lume, din care mai mult de 2,6 milioane din România, folosesc serviciile Revolut pentru a realiza peste 330 de milioane de tranzacţii pe lună.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.