Valoarea bitcoin a scăzut cu 63% în 2022, iar pierderile înregistrate de cele mai cunoscute criptomonede variază între 55% în cazul dogecoin şi 100% în cazul terra, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

A fost un an brutal pentru piaţa criptomonedelor. În cea mai recentă lovitură adusă spaţiului cripto, Core Scientific, una dintre cele mai mari companii de minerit al criptomenedelor tranzacţionate la bursă din SUA în principal bitcoin, a depus cerere pentru faliment pe 21 decembrie, invocând scăderea preţurilor criptomonedelor şi creşterea costurilor energiei.

Iar implozia FTX, o platformă de tranzacţionare a criptomonedelor, aflată în faliment, care a fost evaluată cândva la 32 de miliarde de dolari, a spulberat încrederea investitorilor, pe măsură ce efectele de undă ale colapsului companiei continuă să se răspândească în toată industria de profil.

”Mulţi americani încep să realizeze că criptomonedele sunte doar o manie speculativă şi că industria este plină de escroci”, a declarat James Royal, reporter principal la Bankrate, pentru CNBC.

Aproximativ 60% dintre americani cred acum că investiţia în monede digitale este extrem de riscantă - în creştere faţă de 45% în 2021, potrivit unui sondaj recent al CNBC Make It: Your Money, realizat în parteneriat cu Momentive.

Alţi 26% consideră că este moderat riscantă. Doar 8% dintre americani au o viziune pozitivă asupra criptomonedei, în noiembrie 2022, conform sondajului economic CNBC All-America.

În general, piaţa cripto a pierdut puţin peste 2.000 de miliarde de dolari în 2022, iar monedele digitale populare, cum ar fi bitcoin, au scăzut cu mult sub maximele din 2021.

Iată cât de mult s-a schimbat valoarea a şapte criptomonede populare în 2022 începând cu 22 decembrie, conform calculelor CNBC. Terra a scăzut cu 100%, solana şi AMP cu 93%, cardano cu 80%, ether cu 67%, bitcoin cu 63% şi dogecoin cu 55%.

Este probabil că preţurile vor scădea şi mai mult atunci când ”teaderii şi companiile cripto încep să vadă că nu au un flux nesfârşit de mărci dispuse să susţină preţurile cripto”, potrivit Royan. De fapt, Royal avertizează împotriva investiţiilor în cripto.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.