Peste 300 de brokeri falşi, care nu erau atorizaţi, au fost depistaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) împreună cu alte instituţii ale statului, care sunt audiaţi în această perioadă şi urmează să suporte consecinţele legale, a declarat vineri vicepreşedintele ASF Mircea Ursache, responsabil de piaţa de capital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“De vreo doi ani tot primeam semnalări din partea mai multor persoane fizice legat de faptul că au fost contactaţi de brokeri care le ofereau în special în piaţa forex tranzacţii pe operaţiuni binare şi la care partea suspectă era că banii nu erau puşi în contul brokerului, nu exista o contraparte centrală care să gestioneze transferal”, a afirmat Ursache, prezent la deschiderea târgului “Banii Tăi Expo”, desfăşurat vineri şi sâmbătă în Piaţa Universităţii.

O contraparte se constituie în cumpărător pentru vânzător şi în vânzător pentru cumpărător.

El a precizat că, în finalul operaţiunii, banii erau pierduţi, iar investigaţiile ASF au indicat că toţi aceşti brokeri erau angajaţii unor SRL-uri şi unor call-center-uri. Totodată, angajatorii lor utilizau platforme înmatriculate în alte state.

“Vorbim despre firme neautorizate şi care folosesc speculaţii care sunt vecine cu pariurile”, a punctat Ursache, care a menţionat că investitorii la astfel de brokeri îşi asumă pierderile, care nu pot fi compensate.

Vicepreşedintele ASF spune că depistarea brokerilor falşi este un semn de curăţare şi însănătoşire a pieţei de capital.

Peste 50 de percheziţii au avut loc miercuri, în Bucureşti şi în 12 judeţe, la persoane suspectate că ar fi cauzat un prejudiciu de peste două milioane de euro, prin înşelăciune şi desfăşurarea fără autorizaţie de operaţiuni pe piaţa de capital, în acest caz 25 de suspecţi urmând să fie duşi la audieri.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale au efectuat 55 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman şi Vaslui, la locuinţele unor persoane suspectate de înşelăciune şi desfăşurarea fără autorizaţie de operaţiuni pe piaţa de capital, precum şi la locurile unde avea loc activitatea infracţională.

În urma percheziţiilor vor fi puse în executare 25 de mandate de aducere pe numele celor implicaţi.

Conform sursei citate, suspecţii se prezentau drept brokeri şi reprezentanţi ai unor societăţi de servicii de investiţii financiare care administrează platforme de investiţii online, reuşind să determine mai multe persoane să depună sau să transfere bani în conturile lor bancare, sub titlul de investiţii în operaţiuni pe piaţa de capital.

Clienţii ar fi fost ademeniţi cu iluzia unor câştiguri rapide, însă, în realitate, banii nu ar fi fost investiţi pe piaţa de capital, ci ar fi fost depuşi de victime direct în conturile unor persoane juridice nerezidente. Mare parte din bani ar fi urmat trasee financiar- bancare către Bulgaria, Cipru şi Israel, iar o parte din bani ar fi fost redistribuiţi către persoanele implicate în activitatea infracţională, potrivit Poliţiei Române.

"Operaţiunile pe piaţa de capital ar fi fost doar o legendă falsă creată de persoanele bănuite pentru a determina victimele să depună sau să transfere bani, platformele de tranzacţionare fiind create artificial, fără nicio aprobare sau autorizare a instituţiilor cu atribuţii în domeniu.", arată Poliţia Română.

Prejudiciul în acest dosar este de aproximativ două milioane de euro, iar victimele unor astfel de infracţiuni care nu au sesizat, până acum, organele de urmărire penală sunt rugate să se prezinte la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice sau la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.