Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, după discuţiile de luni cu reprezentanţii membrilor Consiliului Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, cu reprezentanţii celor mai importante bănci din România, cât şi cu cei ai Băncii Naţionale Române (BNR), că a ajuns la un acord cu aceştia, astfel încât comisioanele bancare să nu crească în România, nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice. „România nu are o problemă economică. (...) Pentru a asigura sustenabilitatea economică avem nevoie însă de combaterea evaziunii, reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea performanţei în administraţia publică. Ne-am asumat cu fermitate aceste obiective şi le vom atinge prin aplicarea pachetului de măsuri economice”, a explicat prim-ministrul, conform unui comunicat de presă al Executivului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Comisioanele bancare nu vor creşte în România, nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice. Acesta este acordul la care am ajuns astăzi cu Asociaţia Română a Băncilor şi cu reprezentanţii celor mai importante bănci din România, dar şi cu cei ai BNR. Mă bucur că argumentele aduse au fost pe deplin înţelese şi le mulţumesc pentru deschiderea la dialog. Dialogul este calea prin care putem găsi cele mai bune soluţii atât pentru oameni, cât şi pentru economie”, a scris Marcel Ciolacu, luni pe Facebook.

Punerea în aplicare a măsurilor guvernamentale pentru combaterea evaziunii şi menţinerea comisioanelor bancare la nivelul actual au fost principalele teme discutate la întâlnirea între premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor, arată comunicatul de presă al Guvernului.
 
Astfel, şeful Executivului şi reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor au convenit ca, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, comisioanele bancare să nu fie majorate.
 
„România nu are o problemă economică. Avem resurse naturale şi forţă de muncă bine calificată, investiţii străine în creştere şi un nivel ridicat al investiţiilor publice. Pentru a asigura sustenabilitatea economică avem nevoie însă de combaterea evaziunii, reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea performanţei în administraţia publică. Ne-am asumat cu fermitate aceste obiective şi le vom atinge prin aplicarea pachetului de măsuri economice”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit sursei citate.
 
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Asociaţiei Române a Băncilor au stabilit un mecanism permanent de consultare, la care să participe şi Banca Naţională a  României.
 
Din partea Guvernului, la întâlnire au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.
 
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash şi că este intolerabil să creşti artificial comisioanele bancare. Şeful Executivului preciza că va convoca, săptămâna aceasta, la Guvern o întâlnire cu specialiştii din Ministerul Finanţelor şi BNR, dar şi cu reprezentanţii micilor întreprinzători, ai băncilor şi ai societăţii civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash.
 
Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, vineri  al Sinaia, referitor la limitarea folosirii banilor cash, că nu a susţinut această măsuri deoarece nu trebuie consideraţi toţi românii ca producând efecte de evaziune fiscală. „Este o decizia care s-a luat în coaliţie. Vom merge în continuare în coaliţie şi ne vom susţine punctul de vedere şi în funcţie de efectele acestei măsuri vom ajunge la o decizie în coaliţie”, a mai spus preşedintele liberalilor, care a adăugat că este absolut anormal ca băncile să mărească valoarea comisionului, ca urmare a acestei măsuri.
 
​De asemenea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat, vineri, că încă din anul 1996 este limitat cash-ul, atât la persoane fizice, cât şi juridice, iar acum a fost doar luată măsura ca să fie redus plafonul pe cash de la 10.000 lei la 5.000 lei pentru un singur comerciant, ceea ce înseamnă că poţi cheltui orice sumă, însă doar câte 5.000 lei în fiecare magazin. Social-democratul a mai spus că 90% din populaţia României câştigă sub 4.000 lei pe lună, iar în acest context dezbaterea despre acei 5.000 lei cheltuiţi la un singur comerciant este „puţin disproporţionată”.
 
Totodată, deputatul PNL Adrian Cozma a depus un proiect de lege, în Parlament, pentru eliminarea plafonării plăţilor cu cash, stabilită de Executiv. „Propun revenirea la plata cu bani cash. Ciolacu banii înapoi!”, a spus parlamentarul liberal. La rândul său, deputatul PNL Robert Sighiartău, care este şi el printre iniţiatori, a spus că această „aberaţie trebuie abrogată”.

 

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.