UPDATE - Comisia Europeană: România nu îndeplineşte niciunul dintre criteriile pentru adoptarea monedei euro. Argumentele Comisiei

Comisia Europeană a anunţat miercuri că niciunul dintre statele membre din afara zonei euro, incluzând aici şi România, nu îndeplineşte criteriul privind cursul de schimb, precizând că este nevoie de cel puţin doi ani de participare la mecanism, fără tensiuni grave, înainte de a adera la zona euro. România nu îndeplineşte nici criteriile referitoare la preţuri, finanţele publice, cursul de schimb şi rata dobânzilor. Imprevizibilitatea persistentă a reglementărilor a fost unul dintre principalii factori care au afectat negativ mediul de afaceri în România în ultimii ani, arată raportul de convergenţă al CE, care suibliniază şi că România a continuat să prezinte dezechilibre macroeconomice.

UPDATE - Legislaţia din România, în special Legea nr. 312 privind Statutul Băncii Naţionale a României, nu este pe deplin compatibilă cu Articolul 131 TFEU referitor la complianţă. Incompatibilităţile se referă la independenţa băncii centrale, interzicerea finanţării monetare şi integrarea băncii centrale în ESCB (Sistemul Europen al Băncilor Centrale) la momentul adoptării euro.

În plus, Legea BNR conţine imperfecţiuni referitoare la independenţa băncilor centrale şi la integrarea băncii centrale în ESCB la momentul adoptării euro în ceea ce priveşte obiectivele BNR şi sarcinile ESCB prevăzute la articolul 127 alineatul (2) din TFUE şi la articolul 3 din ESCB / ECB.

România nu îndeplineşte criteriul privind stabilitatea preţurilor.

Rata medie a inflaţiei în România în cele 12 luni până în martie 2020 a fost de 3,7%, cu mult peste valoarea de referinţă de 1,8%. Se estimează că acesta va rămâne mult peste valoarea de referinţă în lunile următoare. Inflaţia anuală a IAPC (indicele armonizat al preţurilor de consum) în România a accelerat la 4,1% în 2018 şi a rămas relativ ridicată în 2019, la o medie de 3,9%, susţinută de o cerere robustă din partea consumatorilor.

Inflaţia a atins un nivel de 4,7% în septembrie 2018, întrucât efectul reducerilor anterioare de TVA a dispărut, preţurile globale ale petrolului au crescut şi reducerea accizelor din ianuarie 2017 a fost inversată. S-a decelerat la 3,0% până la sfârşitul anului 2018, inclusiv din cauza scăderii drastice a preţului internaţional al ţiţeiului în trimestrul IV 2018. După o accelerare la 4,4% în aprilie 2019, aceasta a încetinit la 3,2% până în octombrie 2019, dar a urcat din nou la 4% în decembrie 2019.

Inflaţia a încetinit în primele trei luni ale anului 2020, ajungând la 2,7% în martie 2020. Conform previziunilor de primăvară ale Comisiei Europene din acest an, rata medie anuală a inflaţiei este prevăzută să coboare la 2,5% în 2020 şi să atingă 3,1% în 2021. Nivelul relativ scăzut al preţurilor în România (aproximativ 50% din media zonei euro în 2018) sugerează un potenţial semnificativ de convergenţă a preţurilor, în termen lung.

România nu îndeplineşte criteriul privind finanţele publice.

Ca urmare a depăşirii pragului de deficit din Tratatul UE în 2019, Consiliul a deschis, la 4 aprilie 2020, o procedură de deficit excesiv pentru România, care indică anul 2022 ca dată limită pentru corectarea deficitului excesiv.

Din iunie 2017, România s-a aflat în proceduri consecutive de abatere semnificativă, dar nu a luat măsuri concrete. Astfel, deficitul public general a crescut de la 2,9% din PIB în 2018 la 4,3% din PIB în 2019, determinat de creşteri ale cheltuielilor curente şi de o revenire a cheltuielilor de capital de la nivelurile minime record ale anilor precedenţi. Prognoza de primăvară a Comisiei prevede că deficitul public general va creşte până la aproximativ 9,2% din PIB în 2020 şi la aproximativ 11,4% din PIB în 2021, dacă politicile nu vor fi modificate. Tendinţa expansionistă determinată în mare parte de legea referitoare la majorarea pensiilor este consolidată de impactul crizei COVID-19.

Raportul dintre datoria publică şi PIB va creşte de la 35,2% în 2019 la aproximativ 46,2% în 2020 şi 54,7% în 2021. În pofida cadrului legislativ adecvat, implementarea cadrului fiscal românesc a fost în general slabă şi nu s-a îmbunătăţit de la ultimul raport. Acest lucru este determinat de faptul că autorităţile şi-au continuat practica de a deroga de la normele fiscale naţionale, ceea ce le face ineficiente.

România nu îndeplineşte criteriul cursului de schimb.

Leul nu participă la Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM II). România operează un curs de schimb variabil, care permite intervenţiile pe piaţa valutară de către banca centrală. Leul a avut o medie de 4,65 lei / EUR în 2018. După ce s-a depreciat faţă de euro cu aproximativ 1% în perioada ianuarie - mai 2019, leul a consemnat un scurt episod de apreciere moderată în vara anului 2019, dar tendinţa de depreciere moderată s-a reluat după octombrie 2019.

Pe fondul epidemiei de COVID-19, leul s-a depreciat cu aproximativ 1,1% între mijlocul lunii februarie şi sfârşitul lunii martie 2020. Spreadul dobânzii pe trei luni în raport cu cea pentru euro s-a situat în martie 2020 la aproximativ 3,25 puncte procentuale, comparativ cu maximul său de 3,70 puncte procentuale în iulie 2018. În martie 2020, leul era cu aproximativ 3% mai slab faţă de euro faţă de cum doi ani.

România nu îndeplineşte criteriul privind convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung.

Rata medie a dobânzii pe termen lung în România până în martie 2020 a fost de 4,4%, peste valoarea de referinţă de 2,9%. Ratele dobânzilor pe termen lung au crescut treptat, de la aproximativ 4,5% în aprilie 2018 la 5,1% în iulie 2018. După ce au rămas stabile, la o medie de aproximativ 4,8%, între august 2018 şi mai 2019, ratele dobânzilor pe termen lung au început să scadă şi au atins 4,3% în noiembrie 2019.

Declinul a reflectat măsurile de relaxare a politicilor monetare ale băncile centrale majore, care au redus randamentele pe termen lung.

Pe măsură ce criza COVID-19 s-a intensificat, rata dobânzii obligaţiunilor pe termen lung a crescut la 4,6% în martie 2020, iar spreadul dobânzilor obligaţiunilor pe termen lung faţă de obligaţiunile germane de referinţă a atins în martie 5,10 puncte puncte procentuale.

De asemenea, au fost analizaţi factori suplimentari, inclusiv evoluţia balanţei de plăţi şi integrarea pieţelor. Balanţa externă a României a devenit negativă în 2017 pentru prima dată în cinci ani şi s-a deteriorat în continuare până la -3,2% din PIB în 2018 şi -3,3% din PIB în 2019, cel slab nivel între ţările analizate în raportul de convergenţă al Comisiei Europene.

Conform indicatorilor selectaţi în ceea ce priveşte mediul de afaceri, România are rezultate mai bune decât multe state membre din zona euro. Imprevizibilitatea persistentă a reglementărilor a fost unul dintre principalii factori care au afectat negativ mediul de afaceri în ultimii ani. Sectorul financiar al României este bine integrat cu sectorul financiar al UE, în special printr-un nivel ridicat de proprietate străină în sistemul său bancar.

În contextul Procedurii de dezechilibru macroeconomic, România a fost identificată ca având nevoie de o evaluare aprofundată. Evaluarea a conchis că România a continuat să prezinte dezechilibre macroeconomice. În special, contul curent a continuat să se agraveze în 2019, în timp ce riscurile legate de competitivitatea costurilor u crescut, în contextul unei politici fiscale expansioniste şi a unui mediu de afaceri imprevizibil.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Comisia Europeană a publicat raportul de convergenţă pe 2020, care cuprinde evaluarea sa cu privire la progresele făcute de statele membre din afara zonei euro în direcţia adoptării monedei euro. Raportul se referă la cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia.

Raportul notează că România nu îndeplineşte în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, şi anume criteriile legate de stabilitatea preţurilor, de soliditatea finanţelor publice, de cursul de schimb şi de rata dobânzilor pe termen lung. Legislaţia din România nu este compatibilă în întregime cu tratatul, mai arată documentul.

”Niciunul dintre statele membre menţionate nu îndeplineşte criteriul privind cursul de schimb, deoarece niciunul nu este membru al mecanismului cursului de schimb (MCS II): este nevoie de cel puţin doi ani de participare la mecanism, fără tensiuni grave, înainte de a adera la zona euro”, a anunţat Comisia Europeană.

Rapoartele de convergenţă trebuie întocmite o dată la doi ani, independent de aderările posibile la zona euro aflate în curs.

”Raportul de convergenţă de astăzi arată progrese încurajatoare înregistrate de unele ţări, deşi rămân încă mai multe etape de parcurs înainte ca aceste state să poată adera la zona euro. Ca întotdeauna, Comisia este gata să sprijine aceste state membre. O etapă preliminară importantă din acest parcurs este aderarea la MCS II, ceea ce Croaţia şi Bulgaria se pregătesc în prezent să facă. Salutăm eforturile ambelor ţări în această direcţie”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv pentru o economie în serviciul cetăţenilor.

Aderarea la zona euro este un proces deschis, care se bazează pe anumite norme.

”În ultimele luni, ne-am concentrat pe combaterea discrepanţelor economice din interiorul zonei euro şi, la nivel mai general, de pe piaţa unică – un efect al caracterului inegal al recesiunii provocate de coronavirus. Analizăm astăzi gradul de convergenţă a şapte state membre în direcţia dobândirii statutului de membru al zonei euro. Este în mod inevitabil un proces riguros, deoarece o zonă euro extinsă trebuie să fie şi o zonă euro mai puternică. Este în continuare important ca ţările respective să depună eforturi şi pentru a asigura o convergenţă reală în direcţia unor niveluri mai ridicate de productivitate şi prosperitate - nu în ultimul rând prin reformele şi investiţiile orientate către viitor pe care dorim să le sprijinim prin instrumentul Next Generation EU”, spune Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie.

Raportul se bazează pe criteriile de convergenţă, denumite uneori şi „criteriile de la Maastricht”, care sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Printre aceste criterii de convergenţă se numără stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung. Se analizează, de asemenea, compatibilitatea legislaţiei naţionale cu normele uniunii economice şi monetare.

”Potrivit concluziilor raportului: Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preţurilor; Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la finanţele publice; Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung; Niciunul dintre statele membre menţionate nu îndeplineşte criteriul privind cursul de schimb, deoarece niciunul nu este membru al mecanismului cursului de schimb (MCS II): este nevoie de cel puţin doi ani de participare la mecanism, fără tensiuni grave, înainte de a adera la zona euro”, arată CE.

Croaţia şi Suedia îndeplinesc toate criteriile de convergenţă economică, în schimb nu îndeplinesc criteriul privind cursul de schimb din motivul enunţat anterior.

Pe lângă evaluarea condiţiilor formale pentru aderarea la zona euro, raportul constată că legislaţia naţională din fiecare dintre statele membre enumerate, cu excepţia Croaţiei, nu este pe deplin compatibilă cu normele uniunii economice şi monetare.

Totodată, Comisia a analizat şi factorii suplimentari menţionaţi în tratat, care ar trebui luaţi în considerare la evaluarea caracterului durabil al convergenţei. În urma acestei analize a reieşit că statele membre din afara zonei euro sunt în genere bine integrate economic şi financiar în UE. Cu toate acestea, unele dintre ele se confruntă în continuare cu vulnerabilităţi macroeconomice şi/sau se lovesc de probleme legate de mediul lor de afaceri şi de cadrul instituţional.

Impactul pandemiei provocate de coronavirus asupra rezultatelor raportului a fost limitat, întrucât majoritatea datelor istorice utilizate în raport se referă la perioada de dinainte de izbucnirea crizei, astfel cum se prevede în metodologia strict definită în tratat. Comisia a furnizat tuturor statelor membre o evaluare iniţială a implicaţiilor pandemiei în previziunile sale economice din primăvara anului 2020 şi propunerea sa ulterioară de recomandări specifice pentru fiecare ţară, ambele contribuind la elementele din acest raport care au permis conturarea unei perspective de viitor.

Raportul de convergenţă al Comisiei Europene stă la baza deciziei Consiliului UE referitoare la îndeplinirea de către un stat membru a condiţiilor necesare pentru aderarea la zona euro.

Raportul de convergenţă întocmit de Comisia Europeană este publicat concomitent cu raportul de convergenţă întocmit de BCE, dar separat de acesta.

Rapoartele de convergenţă sunt publicate o dată la doi ani sau atunci când există o cerere specifică din partea unui stat membru de a i se evalua nivelul de pregătire în ceea ce priveşte aderarea la zona euro, cum a fost, de exemplu, cazul Letoniei în 2013.

Toate statele membre, cu excepţia Danemarcei, şi-au asumat angajamentul juridic de a adera la zona euro. Prin urmare, Danemarca, care a negociat un acord de neparticipare la Tratatul de la Maastricht, nu este vizată de raport.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.