Tranzacţia prin care IRI Investments SRL, care aparţine Grupului Ingka (partener strategic al sistemului de franciză IKEA), preia unele companii din România aparţinând Grupului danez Vestas Wind Systems, s-a ridicat la 136 de milioane de euro, a anunţat vineri Reff&Asociaţii şi Deloitte România, care au asistat grupul danez în vânzarea unor parcuri eoliene către divizia de investiţii a Ingka Group.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Reff&Asociaţii, societatea de avocaţi membră a reţelei Deloitte Legal, a asistat grupul danez Vestas Wind Systems, una dintre cele mai mari companii din lume din domeniul energiei sustenabile, în vânzarea a 80% din participaţia în subsidiarele sale româneşti, care deţin parcurile eoliene Pantelimon, Pegasus şi Apollo, către subsidiara din România a diviziei de investiţii a Ingka Group, IRI Investments”, se arată într-un comunicat.

Acordul marchează intrarea Ingka Group pe piaţa de energie regenerabilă din România, în parteneriat cu Vestas.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Această tranzacţie exemplifică modul în care lucrăm cu numeroşii noştri parteneri pentru a contribui la crearea unei lumi alimentate din surse de energie regenerabilă”, a declarat Heiko Wehrhahn, director Soluţii Financiare NCE la Vestas.

Tranzacţia a fost semnată la finalul lunii august 2019 pentru un preţ de 136 de milioane de euro şi s-a finalizat pe 21 octombrie 2019, se mai arată în comunicat.

 Finalizarea tranzacţiei a depins de îndeplinirea anumitor condiţii şi a necesitat inclusiv aprobarea Consiliului Concurenţei din România.

”Proiectul a adus la aceeaşi masă doi dintre cei mai mari jucători din lume, Vestas şi Ikea, într-un demers care marchează revigorarea, după mulţi ani de stagnare, a tranzacţiilor pe piaţa de energie regenerabilă din România", a declarat Diana Fejer, senior managing Associate la Reff&Asociaţii şi coordonatorul echipei juridice care a lucrat la acest proiect.

Echipa Reff&Asociaţii a fost implicată în procesul de structurare şi negociere a tranzacţiei, inclusiv în pregătirea şi negocierea contractului de vânzare-cumpărare şi a acordului între asociaţi şi a oferit asistenţă în legătură cu îndeplinirea condiţiilor necesare pentru finalizarea tranzacţiei.

Practica de servicii fiscale a Deloitte România a fost, de asemenea, implicată în tranzacţie, oferind asistenţă în legătură cu exerciţiul de due diligence fiscal şi cu structurarea tranzacţiei.

”Aceasta este una dintre tranzacţiile din domeniul energiei regenerabile care va rămâne în istorie prin prisma valorii şi complexităţii sale, precum şi a dimensiunii globale a părţilor implicate”, a declarat Georgiana Singurel, partener la Reff&Asociaţii, coordonator al practicii de Corporate M&A.

Vestas Wind Systems produce, instalează şi oferă mentenanţă pentru turbine eoliene în toată lumea şi deţine turbine în 80 de ţări. Compania fost înfiinţată în 1945 şi, din 2013, este cel mai mare jucător din lume în domeniul său. Vestas Wind Systems operează parcuri eoliene în Danemarca, Germania, India, Italia, România, Marea Britanie, Spania, Suedia, Norvegia, Australia, China şi Statele Unite şi are peste 21.000 de angajaţi la nivel global.

Cu o echipă de peste 70 de avocaţi, Reff&Asociaţii este una dintre cele mai mari societăţi de avocaţi din România. Tipurile de servicii oferite acoperă domeniile financiar-bancar, concurenţă, dreptul muncii, energie şi mediu, insolvenţă, litigii, fuziuni şi achiziţii, sectorul public, drept imobiliar.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.