Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunţat, miercuri, că solicită Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi Ministerului Transporturilor (MT) suplimentarea bugetului alocat în 2019 restituirii supraaccizei la motorină, pentru a putea acoperi toate cererile din partea firmelor şi pentru a menţine competitivitatea industriei de transport rutier româneşti.
UNTRR a reamintit că transportul rutier a fost anul trecut principalul contributor la exportul de servicii al României, cu un total de 5,144 miliarde de euro, cu aproape 14% mai mult decât întreaga ramură de servicii telecom şi IT.
”Prin restituirea supraaccizei firmelor de transport rutieri, consumul de motorină este menţinut în România, de unde statul poate încasa TVA şi restul de acciză. Potrivit ultimelor date de la Comisia Europeană din data de 08.07.2019, analizate de UNTRR, rezulta un cost pentru firmele de transport rutier (preţ motorină fără TVA şi cu acciza recuperabilă) de 0,96 euro/litru în România, în comparaţie cu Ungaria – 0,95 euro/litru, Bulgaria – 0,92 euro/litru sau Slovenia – 0,94 euro/litru”, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UNTRR atrage atenţia că, fără acciza recuperabilă şi TVA, costul pentru firmele de transport rutier din România ar ajunge la peste 1 euro/litru, iar volumele de motorină alimentate de transportatorii rutieri vor migra către ţările vecine, cu impact negativ asupra bugetului de stat.
”Totodată, transportatorii rutieri vor fi nevoiţi să majoreze tarifele de transport cu cel puţin 12% ca urmare a întârzierii rambursării supraaccizei pentru transportatorii rutieri, creştere care se va resimţi direct şi imediat în preţurile plătite de populaţie”, se arată în comunicat.
În perioada 2014-2017, au fost aprobate 2.638 cereri de restituire a supraaccizei, în valoare de peste 67,6 milioane lei.
”La finalul anului 2018, în urma intervenţiilor UNTRR privind implementarea unei scheme de rambursare a supraaccizei, aproape 150 de firme de transport rutier au depus 311 cereri şi au beneficiat de facilitate, MFP achitând către acestea peste 8,18 milioane lei, în condiţiile în care operatorii de transport au avut posibilitatea de a solicita restituirea de accize începând cu data de 25 august 2018 prin sistemul informatizat pentru motorina achiziţionată începând cu data de 30 martie 2018”, se arată în comunicat.
Transportatorii atrag atenţia că, pentru 2019, bugetul alocat pentru restituirea supraaccizei a fost de 20 milioane lei, acesta fiind deja epuizat. În acest sens, UNTRR solicită Guvernului să aloce un buget suficient schemei de rambursare a supraaccizei în 2019 şi să plătească sumele aferente firmelor de transport rutier fără întârzieri, în termenul prevăzut de legislaţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.