Decuplarea ROBOR-ului de partea de taxă pe activele financiare şi calcularea acestuia la tranzacţiile interbancare, precum şi prevederi referitoare la fondurile de pensii private obligatorii, decizie care trebuie luată până la finalul lunii martie, sunt cele mai importante posibile modificări ale OUG 114, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după discuţii purtate vineri, la minister.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul a purtat, în ultimele zile, discuţii cu reprezentanţi ai băncilor şi ai fondurilor de pensii, legate de modificări care ar trebui aduse OUG 114. Vineri, Teodorovici a anunţat o nouă formulă de calcul pentru ROBOR.

”Printre cele mai importante sunt decuplarea ROBOR-ului de partea de taxă pe activele financiare. Acest nou ROBOR va fi calculat la tranzacţiile interbancare şi zilnice pe trimestrul anterior. E o medie aritmetică care se aplică pe trimestrul următor. Ăsta e şi scopul pe care l-am anunţat de când am aprobat OUG 114. Intenţia noastră este de a duce costul finanţării românilor mai jos şi este clar că e o diferenţa între ROBOR-ul bazat pe cotaţii şi cel pe propus pe tranzacţii, cum este în acest act normativ aflat încă în proiect. Este o scădere, nu pot să spun exact cât pentru că este o variaţie zilnică, e o medie aritmetică, dar clar se scade”, a spus ministrul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Totodată, el a anunţat că ar putea rămâne mai puţine active financiare care să fie impozitate.

”A doua chestiune de modificat la această ordonanţă e cea legată de masa impozabilă, de active financiare. Au rămas mai puţine active financiare, au fost scoase cele legate de titluri de stat, împrumuturi pentru autorităţile locale, programe guvernamentale. (...) Dorinţa noastră e să facem un lucru foarte important pe două zone: să scădem costul de finanţare pentru cei care iau împrumuri în lei şi să creştem acest grad de intermediere finaniciară, care în România, din păcate, este încă scăzut. Adică să finanţăm economia reală”, a spus ministrul.

Teodorovici a mai spus că o modificare legată de fondurile de pensii private din Pilonul II trebuie luată până la finalul lunii martie.

”Am avut ieri o discuţie cu acţionarii din partea fondurilor de pensii. A rămas ca ei vor trimite azi o scrisoare către noi ca răspuns la ce am discutat ieri la Ministerul de Finanţe. (...) Dar, pot să vă spun că un aspect va fi clar în ordonanţă legat de Pilonul II de pensii şi anume că trebuie să luăm o decizie până la final de martie pentru că altfel efectul se produce (...) şi sigur va fi o modificare legată de Pilonul II de pensii”, a afirmat ministrul.

Termenul până la care administratorii fondurilor de pensii private de la Pilonul II trebuie să îşi majoreze capitalul social va fi prorogat, astfel încât Guvernul să poată discuta cu administratorii fondurilor despre proiectele publice în care aceştia pot investi, pentru a beneficia şi de o reducere a cerinţelor de capitalizare impuse prin OUG 114. Prorogarea ar urma să fie promovată printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, care va fi adoptată de Guvern săptămâna viitoare, a declarat, vineri, Eugen Teodorovici, potrivit Profit.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.