TBI Bank a anunţat, miercuri, că este prima bancă din sud-estul Europei care lansează soluţia de plăţi în timp real SEPA Instant, serviciul fiind oferit prin intermediul Băncii Centrale a Lituaniei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prin acest serviciu, clienţii pot trimite sau primi sume de până la 15.000 de euro prin transferuri imediate, procesate în doar câteva secunde şi la orice oră, în Uniunea Europeană şi în Spaţiul Economic European.

Pentru început, soluţia care face parte din strategia Banking-as-a-Service (BaaS) a TBI Bank va fi disponibilă în cadrul 4finance, unul dintre cele mai mari grupuri europene de soluţii digitale de economisire şi creditare, cu operaţiuni în 13 ţări, din care TBI face parte, urmând să fie ulterior accesibilă tuturor partenerilor companiei.

”Parteneriatul cu Banca Centrală a Lituaniei este un pas major în strategia TBI Bank de a deveni creditorul digital de ultimă generaţie şi este rezultatul unui angajament solid şi al eforturilor susţinute ale echipei din decursul ultimului an”, se arată în comunicat.

SEPA Instant vine în completarea soluţiei Payment Hub a TBI Bank, un sistem BaaS recunoscut pe plan internaţional, care permite clienţilor 4finance să realizeze tranzacţii în euro şi să obţină împrumuturi în timp real.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.