Talibanii vor participa săptămâna viitoare la Forumul Belt and Road din China, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt, subliniind legăturile oficiale tot mai apropiate ale Beijingului cu administraţia afgană de la Kabul, în ciuda lipsei recunoaşterii oficiale de către orice guvern, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Oficiali şi miniştri talibani au călătorit uneori la întâlniri regionale, în cea mai mare parte la cele axate pe Afganistan, dar Forumul Belt and Road (Forumul O Centură un Drum) este printre cele mai importante summit-uri multilaterale la care au fost invitaţi să participe.

Forumul de la Beijing marchează marţi şi miercuri cea de-a 10-a aniversare a ambiţioasei iniţiative globale de infrastructură şi energie a preşedintelui Xi Jinping, considerată ca recreând vechiul Drum al Mătăsii, pentru a stimula comerţul global.

Ministrul interimar al Comerţului şi Industriei al talibanilor, Haji Nooruddin Azizi, va călători la Beijing în zilele următoare, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Akhundzada Abdul Salam Jawad, într-un mesaj text către Reuters.

”El va participa şi va invita mari investitori” în Afganistan, a spus el.

Ţara săracă ar putea oferi o bogăţie de resurse minerale râvnite. Un ministru al Minelor a estimat în 2010 că Afganistanul avea zăcăminte neexploatate, de la cupru la aur şi litiu, cu o valoare cuprinsă între 1.000 de miliarde şi 3.000 de miliarde de dolari. Nu este clar cât valorează astăzi acestea.

China a purtat discuţii cu talibanii cu privire la planurile, începute sub guvernul anterior susţinut de străini, privind o posibilă mină uriaşă de cupru în estul Afganistanului.

Ministerul de Externe al Chinei nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii.

Azizi va continua discuţiile la Beijing cu privire la planurile de a construi un drum prin coridorul Wakhan, o fâşie subţire, muntoasă, din nordul Afganistanului, pentru a oferi acces direct în China, a spus Akhundzada.

Oficiali din China, talibani şi Pakistanul vecin au declarat în mai că ar dori ca Belt and Road să includă Afganistan şi ca un coridor economic emblematic China Pakistan să fie extins peste graniţă până în Afganistan.

Talibanii nu au fost recunoscuţi oficial de niciun guvern de când au preluat controlul asupra Afganistanului, în urmă cu doi ani, când forţele americane şi alte forţe străine s-au retras.

O serie de restricţii privind accesul femeilor la viaţa publică şi interzicerea activităţii multor femei în ONG-uri au mărit obstacolele către recunoaştere, în special de către ţările occidentale, spun oficialii şi analiştii de relaţii internaţionale.

China a intensificat angajamentul cu talibanii, devenind prima ţară care a numit un ambasador la Kabul de când talibanii au preluat puterea şi a investit în proiecte miniere.

Ambasadorul Beijingului şi-a prezentat acreditările primului ministru interimar al talibanilor luna trecută.

Alte naţiuni au păstrat ambasadorii anteriori sau şefi de misiune numiţi în calitate de însărcinaţi cu afaceri, care nu implică prezentarea oficială a acreditărilor guvernului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.