Din ce în ce mai multe organizaţii investesc în soluţii de îmbunătăţire a productivităţii şi de reducere a costurilor pe termen lung, iar soluţiile de automatizare a proceselor de business pot genera o creştere a productivităţii de până la 87%, obţinută cu mai puţine resurse, şi un randament al investiţiei de 113% în doar 3 ani, arată un studiu al Webcon, furnizor de software din Europa.
”Pe fondul instabilităţii economice, al evenimentelor sociale şi geopolitice neprevăzute şi al unui deficit global de experţi în principalele domenii de activitate, companiile au tot mai multă nevoie de strategii eficiente care să le asigure sustenabilitate operaţională. Prin urmare, din ce în ce mai multe organizaţii investesc în soluţii de îmbunătăţire a productivităţii şi de reducere a costurilor pe termen lung. În acest sens, soluţiile de automatizare a proceselor de business pot genera o creştere a productivităţii de până la 87%, obţinută cu mai puţine resurse, şi un randament al investiţiei de 113% în doar 3 ani”, arată un studiu Webcon.
Companiile care integrează deja soluţii de automatizare a proceselor pentru operaţiunile interne economisesc mii de ore din activitatea angajaţilor şi raportează o accelerare cu 67% a proceselor externe complexe care le permit să ofere servicii exemplare clienţilor, potrivit studiului realizat de Forrester Consulting în numele Webcon, una dintre cele mai mari companii globale care oferă o platformă de aplicaţii de tip LCAP (Enterprise Low-code Application Platform) pentru automatizarea şi gestionarea proceselor de afaceri.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Pe lângă optimizarea costurilor, automatizarea fluxurilor de lucru şi eliminarea sarcinilor repetitive ajută companiile să îmbunătăţească gradul de retenţie şi de satisfacţie a angajaţilor, permiţându-le să se concentreze mai bine pe serviciile oferite clienţilor şi să îşi direcţioneze creativitatea în zonele operaţionale esenţiale. În plus, adoptarea tehnologiei low-code pentru a crea aplicaţii de business permite companiilor să transfere cunoştinţele valoroase ale angajaţilor într-o aplicaţie. Acest lucru nu numai că asigură respectarea celor mai noi proceduri şi celor mai bune practici la nivelul întregii organizaţii, dar garantează şi continuitatea afacerii, indiferent de fluctuaţiile din cadrul echipelor, şi facilitează integrarea noilor angajaţi, atunci când nevoile de extindere ale afacerii o cer”, arată compania.
Un studiu Gartner arată că automatizarea proceselor şi digitalizarea vor diferenţia companiile de succes, reprezentând o investiţie bună în contextul ameninţării unei recesiuni. Pe fondul previziunilor privind o viitoare recesiune, confruntându-se cu o inflaţie în creştere şi o situaţie geopolitică delicată, companiile româneşti ar trebui să prioritizeze reducerea costurilor şi îmbunătăţirea productivităţii operaţionale, valorificând astfel beneficiile automatizării, explică experţii Webcon.
„Implementarea unei platforme de dezvoltare a aplicaţiilor low-code, cum ar fi WEBCON BPS, poate fi o soluţie care schimbă regulile jocului pentru companiile ce doresc să îşi eficientizeze fluxul de lucru într-un mod profitabil şi flexibil. Aceasta permite dezvoltarea de aplicaţii specializate pe procese fără a mai fi nevoie de programare - mult mai rapid şi cu o fracţiune din costul soluţiilor dezvoltate la cerere. De aceea, au devenit o soluţie pentru organizaţiile din întreaga lume, care caută o modalitate de a automatiza şi de a gestiona mai bine procesele de afaceri. În timp ce beneficiile cantitative sunt importante, beneficiile necuantificabile, cum ar fi experienţa îmbunătăţită a clienţilor, satisfacţia angajaţilor, agilitatea afacerii şi reducerea erorilor umane reprezintă un câştig şi mai mare”, spune Michał Rykiert, director of Business Development EMEA, Webcon.
Webcon a intrat pe piaţa din România în noiembrie 2022. Compania a decis să îşi extindă operaţiunile în România, prin creşterea prezenţei sale pe piaţă, precum şi prin implementarea mai multor acţiuni de marketing şi vânzări desfăşurate împreună cu partenerii şi clienţii români.
România este considerată o piaţă strategică pentru Webcon, cu un potenţial semnificativ de dezvoltare şi implementare a soluţiilor de automatizare în următorii ani. În prezent, peste 850 de companii din întreaga lume, inclusiv Siemens Finance, Mitsubishi Electric, Pratt & Whitney, Huhtamaki, Societe Generale, Answear, Melitta şi MAN, folosesc platforma de dezvoltare de aplicaţii low-code Webcon BPS pentru a eficientiza procesele şi a stimula creşterea afacerii.
Webcon este un furnizor de software din Europa, care oferă o platformă de automatizare şi gestionare a proceselor de afaceri low-code de nivel enterprise, ajutând companiile din întreaga lume să lucreze mai eficient şi să valorifice potenţialul transformărilor digitale. Platforma Webcon BPS ajută organizaţiile internaţionale în ceea ce priveşte automatizarea fluxurilor de lucru, gestionarea documentelor şi digitalizarea proceselor lor de afaceri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.