Administraţia preşedintelui american Donald Trump a ridicat duminică sancţiunile impuse producătorului de aluminiu Rusal şi altor companii care au legături cu miliardarului Oleg Deripaska, în pofida tentativelor din Congres, coordonate de către democraţi, de a menţine restricţiile, transmite Reuters.
La începutul acestei luni, 11 senatori republicani s-au alăturat democraţilor care au încercat fără succes să obţină menţinerea sancţiunilor împotriva Rusal, a companiei mamă a acesteia, En+ Group, şi a companiei energietice JSC EuroSibEnergo.
Susţinătorii menţinerii sancţiunilor au argumentat că Deripaska, aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a păstrat un control prea mare asupra companiilor pentru ridicarea sancţiunilor impuse în aprilie 2018 pentru penalizarea Rusiei pentru acţiuni precum anexarea Crimeii, încercările de implicare în legerile din Statele Unite şi sprijinul acordat guvernului sirian în timpul războiului civil.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Unii parlanetari din ambele partide au spus că nu este corect să fie relaxate sancţiunile în timp ce procurorul special Robert Mueller investighează dacă Moscova a intervenit în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2016.
Duminică, Departamentul Trezoreriei a anunţat că trei companii au redus deţinerile de acţiuni directe sau indirecte ale lui Deripaska, astfel încât acesta nu mai deţine participaţii de control.
Majoritatea directorilor din board-urile En+ şi Rusal vor fi directori independenţi, inclusiv americani şi europeni, care nu au legături de afaceri, profesionale sau de familie cu Deripaska sau oricare altă persoană sancţionată de Departamentul Trezoreriei.
”Companiile şi-au asumat o transparenţă fără precedent faţă de Trezorerie, în operaţiunile lor, prin aceptarea unui amplu audit, a certificării şi a condiţiilor de raportare”, potrivit unui comunicat al Trezoreriei.
Deripaska continuă să se afle pe lista de sancţiuni a SUA.
După comunicatul Trezoreriei, Rusal a anunţat că Jean-Pierre Thomas a demisionat din funcţiile de preşedinte şi director al companiei, în cadrul acordului referitor la ridicarea sancţiunilor. Acţiunile Rusal tranzacţionate la Hong Kong au crescut luni cu peste 5%.
Rusal este cel mai mare producător de aluminiu din lume, din afara Chinei. Sancţiunile împotriva Rusal au dus la creşterea cererii pentru aluminiul chinezesc. Exporturile de aluminiu ale Chinei au urcat la un nivel record în 2018.
Trump neagă legăturile cu Rusia, iar Moscova a negat că a încercat să influenţeze alegerile din SUA în favoarea lui Trump, chiar dacă agenţiile americane de securitate au găsit dovezi în acest sens.
Deripaska a avut legături cu Paul Manafort, fostul şef de campanie al lui Trump. În septembrie 2018, Manafort a pledat vinovat pentru încercarea de influenţare a martorilor şi de conspiraţie împotriva Statelor Unite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.