SpaceX, compania spaţială a miliardarului Elon Musk, a anulat în această săptămână zborul test al unui prototip de navă spaţială supranumită "Starhopper”, care ar putea la un moment dat să transporte oameni în sistemul solar, după ce aceasta a fost înconjurată de fum şi flăcări înainte să se ridice de la sol, transmite CNN Business.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nava ar fi trebuit să se ridice miercuri la circa 20 de metri de la sol, iar SpaceX pregătise un şi eveniment webcast. Dar încercarea a fost anulată la câteva momente după pornirea motorului.

Vehiculul nu a părut deteriorat, iar echipa SpaceX a considerat că poate continua cu o a doua încercare, dar şi a aceasta a fost anulată.

Musk a explicat într-un tweet că ”presiunea din camera” rachetei ”a fost prea ridicată din cauza combustibilului prea rece”.

Contactat joi de CNN Business, purtătorul de cuvânt al SpaceX, James Gleeson, a spus că nu poate oferi imediat detalii despre test.

Starhopper are rolul să fie un precursor al unei rachete destinate explorării îndepărtate a spaţiului, numită Starship.

Nava prototip are rolul să efectueze zboruri scurte, în cadrul programului Starship.

”Testele trebuie să verifice limitele vehiculului”, a declarat miercuri Kate Tice, inginer la SpaceX, în timpul unei transmisiuni în direct de la testul de miercuri. Cu alte cuvinte, nimeni nu s-a aşteptat ca testul să decurgă fără greşeală.

Starhopper a efectuat până acum două zboruri de încercare care au ridicat în aer vehiculul la o distanţă mică de pământ, nava fiind în continuare ancorată. Testul de miercuri ar fi trebuit să fie primul zbor neancorat.

Nu este clar când va încerca SpaceX un nou test pentru Starhopper. Gleeson a refuzat să comenteze.

SpaceX are speranţe mari din partea Starship. Cele mai recente modele pentru nava spaţială o arată călătorind pe orbită la bordul celei mai puternice rachete construite vreodată, iar Musk speră ca nava spaţială şi sistemul de rachetă să fie utilizate pentru a coloniza Marte. SpaceX are un acord cu un miliardar japonez pentru un zbor turistic al Starship în jurul Lunii, cel mai devreme în 2023.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.