23,7% dintre companiile mici şi mijlocii din România confirmă că au nevoie de roboţi software pentru a accelera digitalizarea activităţii şi a creşte eficienţa operaţională prin automatizarea operaţiunilor, arată un sondaj iniţiat de compania Tailent, potrivit căreia un sfert dintre companiile mici şi mijlocii din România au „angajat” deja roboţi software.
"Sistemul de lucru hibrid a evidenţiat importanţa roboţilor software inteligenţi dezvoltaţi pe baza tehnologiei Robotic Process Automation (RPA), în condiţiile în care a crescut nevoia de soluţii şi activităţi creative, iar munca de la distanţă a devenit esenţială pentru succesul oricărui business. În prezent, 23,7% dintre companiile mici şi mijlocii din România confirmă că au nevoie de roboţi software pentru a accelera digitalizarea activităţii şi a creşte eficienţa operaţională prin automatizarea operaţiunilor", arată un sondaj iniţiat de Tailent, dezvoltator local de roboţi software inteligenţi care permit firmelor să automatizeze o plajă largă de procese operaţionale şi democratizează accesul la soluţiile de tip Robotic Process Automation.
Aproape jumătate (47,4%) dintre companiile care au participat la sondajul Tailent consideră că roboţii software inteligenţi sunt utili pentru a elimina acţiuni repetitive şi pentru a creşte eficienţa operaţională dintr-o organizaţie. Totodată, aproape 30% dintre companii consideră că utilizarea de roboţi software poate duce la o creştere a eficienţei muncii de la distanţă, la o dezvoltare mai rapidă a companiei şi la accelerarea digitalizării, cu efecte pozitive asupra evoluţiei business-ului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru aproape 53% dintre respondenţi, principalul avantaj al roboţilor software pentru companie ar fi creşterea eficienţei operaţionale, urmat de reducerea costurilor (31,6%) şi de creşterea vânzărilor (18,4%), oferind companiei oportunităţi de dezvoltare în direcţii noi. În plus, 39% consideră că echipa ar beneficia de sprijinul tehnologiei RPA pentru a lăsa sarcinile plictisitoare şi repetitive în seama roboţilor software inteligenţi, iar aproape 24% spun că angajaţii se vor putea ocupa astfel de activităţi mai creative. Doar 8% consideră că echipa ar putea fi reticentă la integrarea tehnologiei în procesele operaţionale ale companiei şi 29% sunt de părere că ar putea exista şi unele temeri că roboţii software ar putea înlocui anumite poziţii din companie.
„Deşi există uneori percepţia că roboţii software inteligenţi ar putea suplini în totalitate anumite joburi, realitatea este că aceştia nu fac decât să vină în ajutorul echipelor existente şi să susţină oamenii să evolueze profesional, ocupându-se de activităţi mai relevante pentru ei şi pentru compania în care lucrează. Aproape două treimi dintre companiile mici şi mijlocii care au participat la sondaj confirmă că adopţia tehnologiei Robotic Process Automation le-ar da angajaţilor posibilitatea să înveţe lucruri noi”, spune Mario Popescu, CEO-ul Tailent.
RPA este o industrie care a accelerat puternic în ultimii ani, iar România a devenit deja un furnizor global important de soluţii bazate pe această tehnologie.
24% dintre companiile mici şi mijlocii participante la sondajul Tailent folosesc deja tehnologii de automatizare, iar jumătate spun că iau în calcul integrarea tehnologiei RPA în activitate anul acesta sau în viitor. Cu toate acestea, jumătate dintre companii consideră că principala barieră în implementarea roboţilor software inteligenţi este costul ridicat - deşi peste 47% spun că îl consideră o investiţie fezabilă şi avantajoasă în raport cu beneficiile -, iar peste 36% consideră că se vor confrunta cu o lipsă de pregătire a angajaţilor privind adopţia şi utilizarea tehnologiei RPA.
„Misiunea Tailent este să democratizeze accesul la roboţi software inteligenţi mai ales pentru IMM-uri şi să schimbe paradigma că tehnologia RPA e rezervată doar corporaţiilor”, explică Mario Popescu.
Sondajul Tailent a fost efectuat în luna aprilie în mediul online, în rândul reprezentanţilor a 136 de companii mici şi mijlocii din România.
Tailent este un start-up românesc orientat pe dezvoltarea de tehnologii inovatoare de automatizare de tip Robotic Process Automation (RPA), care schimbă modul în care oamenii muncesc şi fac business şi ajuta companiile să-şi realizeze scopurile de automatizare. Tailent oferă o alternativă prin soluţia Tailent Automation Platform (TAP).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.