Mai bine de 60% dintre angajaţii români cred că angajatorul lor este mai bine pregătit să facă faţă unei eventuale crize economice decât a fost în 2008, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs, potrivit căruia aproape 31% dintre respondenţi s-au declarat îngrijoraţi în privinţa pierderii locului de muncă în următoare perioadă.
"Mai bine de 60% dintre angajaţii români care au răspuns unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs cred că angajatorul lor este mai bine pregătit să facă faţă unei eventuale crize economice decât a fost în 2008. Gradul de îngrijorare privind pierderea locului de muncă a înregistrat o uşoară scădere de la debutul crizei epidemiologice şi până în prezent astfel, doar 30,9% dintre respondenţi s-au declarat îngrijoraţi în privinţa pierderii locului de muncă în următoare perioadă, versus 34,5% în perioada martie-aprilie 2020. Alţi 21% dintre angajaţi sunt îngrijoraţi de o eventuală reducere a salariului, în timp ce 14% menţionează şomajul tehnic. La polul opus, 23% dintre respondenţi nu se aşteaptă la un impact negativ asupra jobului lor", arată sondajul.
Criza epidemiologică actuală a avut un impact major şi în ceea ce priveşte migraţia angajaţilor, astfel că, la acest moment, doar puţin peste 12% ar lua în calcul să plece din ţară pe termen scurt şi mediu, comparativ cu peste 35% în aceeaşi perioadă a anului trecut.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cei mai mulţi angajaţi (73%) spun că au reuşit să strângă între timp nişte bani pentru zile negre. Cei mai mulţi au economii care le-ar asigura un trai decent pentru până la 3 luni (54%), iar aproximativ 13% dintre cei care au pus bani deoparte spun că economiile le-ar ajunge până la 6 luni. Doar 9% dintre respondenţi au afirmat că dacă îşi vor pierde locul de muncă au bani în cont cât să trăiască liniştiţi până la un an.
Comparativ, la un sondaj similar realizat în luna martie a acestui an, doar 21,1% dintre angajaţi aveau economii cât să-şi asigure traiul pentru 3 luni.
Sondajul a fost efectuat în această toamnă, pe un eşantion de 1.174 de utilizatori de internet din România.
BestJobs este una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România, cu un număr de peste 2,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii şi peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.