Facebook a cheltuit anul trecut suma record de 23 de milioane de dolari pentru a-şi proteja şeful, Mark Zuckerberg, de sentimentul negativ la adresa companiei pe care o conduce.
În documentele financiare pe anul trecut depuse de Facebook în Statele Unite, se regăsesc şi informaţii despre cheltuielile privind securitatea, inclusiv a şefului companiei, Mark Zuckerberg,
Astfel, anul trecut Facebook a alocat peste 23 de milioane de dolari pentru a-l proteja pe Mark Zuckerberg.
13,4 milioane de dolari au fost pentru ceea ce Facebook numeşte securitatea de bază a CEO-ului său, sumă care a crescut de la 10,4 milioane de dolari în urmă cu un an.
Alte 10 milioane au fost destinaţi altor cheltuieli de securitate, precum personalul alocat pentru protecţia fizică a lui Mark Zuckerberg şi a familiei acestuia.
Compania americană spune că principalele cauze pentru care cheltuielile de securitate au crescut sunt protocoalele anti-COVID şi alegerile din Statele Unite.
Mark Zuckerberg se identifică cu Facebook, se arată în comunicarea oficială, astfel că există riscul ca sentimentele negative la adresa companiei să fie exprimate direct împotriva acestuia - este una din justificările pentru cheltuielile cu securitatea lui Zuckerberg.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.