Secretarul de stat în Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, a afirmat, marţi, la Vaslui, că Programul Start-up Nation, prin care se vor acorda ajutoare financiare nerambursabile de până la 200.000 de lei pentru fiecare iniţiativă în afaceri, va fi lansat la sfârşitul acestei luni. Primele decontări ale cheltuielilor se vor face, potrivit aceleiaşi surse, începând cu luna august.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Programul Star-up Nation, destinat în special încurajării şi stimulării înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, va fi pus în aplicare de la sfârşitul acestei luni, susţin oficialii din cadrul Ministerului pentru Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMCAA).

Prezent, marţi, la Vaslui, pentru prezentarea programului, secretarul de stat Ilan Laufer a afirmat că nu există întârzieri în ceea ce priveşte lansarea programului, aşa cum s-a afirmat în mass-media în ultima perioadă, ci doar s-a urmărit ca programul să fie cât mai complet şi în sprijinul celor care intenţionează să-l acceseze.

”Urmând o dezbatere amplă în toată ţara, oamenii ne-au cerut să implementăm anumite cheltuieli eligibile şi să modificăm anumiţi parametri în cadrul programului. Acest lucru ne-a întors în Parlament. Legea a fost adoptată de Legislativ şi acum este la promulgare. În programul de guvernare este menţionată începerea implementării, adică înscrierea în program, în trimestrul doi. Am sperat şi am făcut tot posibilul să ieşim cu programul până pe 15 mai, dar o facem la sfârşitul acestei luni. Nu este nicio întârziere. În august, se vor face şi primele decontări, fix cum am promis”, a declarat, marţi, pentru News.ro secretarul de stat din cadrul MMCAA, Ilan Laufer.

Programul Start-up Nation prevede acordarea unor ajutoare de minimis nerambursabile în valoare de până la 200.000 de lei pentru fiecare întreprinzător privat, pentru un număr maxim de 10.000 de beneficiari. Bugetul total alocat programului se ridică la 380 de milioane de euro, iar înscrierea celor interesaţi pentru obţinerea fondurilor de la stat se va face doar on-line, pe site-ul ministerului.

Termenul limită de semnare a acordurilor de finanţare este 29 septembrie 2017.

Cei care vor accesa programul vor trebui să creeze minimum un loc de muncă pe o perioadă de cel puţin doi ani, fiind astfel estimată crearea a aproximativ 20.000 de locuri de muncă. De altfel, salariul este deductibil pe o perioadă de până la un an, iar suma maximă ce poate fi dedusă este de 3.100 de lei, respectiv salariul mediu pe economie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.