Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat miercuri despre situaţia sistemului energetic în pregătirea sezonului de iarnă că au luat în calcul şi un scenariu pesimist şi unul moderat şi în ambele scenarii, România va fi în siguranţă, deci românii nu vor tremura de frig în iarna aceasta şi datorită eforturilor pe care Guvernul le-a făcut şi le face, nu vor tremura nici de frica facturilor, pentru că aceste facturi rămân plafonate până la 1 aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

MInistrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat după şedinţa de guvern situaţia sistemului energetic national. 

”Stăm bine, avem un grad de umplere în lacurile energetice de 74%, acoperitor pentru cee ace urmează în sezonul rece, chiar dacă vor fi luni secetoase, până acum septembrie ne-a depăşit aşteptările, a plouat destul de mult. Cu 74% intrând în sezonul rece suntem în regulă. De asemenea, în ceea ce priveşte stocurile de gaze, România şi-a îndeplinit obligaţia în faţa Comisiei Europene, cu 70 de zile înainte de termen. La această oră avem un grad de umplere de peste sută la sută. Se face un supraplin, o rezervă tehnică”, a spus ministrul Energiei. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a menţionat că la capitolul stocuri de cărbune, cărbunele încă mai contează în România.

”Vorbim de un stoc de 397.400 de tone în centralele Complexului Energetic Oltenia şi încă 117.000 de tone în cariere, în total 536.400 tone la CEO Oltenia. La Paroşeni, aproape 30.000 de tone de huilă. În Valea Jiului am reuşit să salvăm cele 2.000 de locuri de muncă, să ţinem în viaţă Complexul Energetic Valea Jiului, să îi dăm o nouă viaţă şi să putem să exploatăm în continuare Termocentrala de la Paroşeni. Faţă de anul trecut, creşterea este semnificativă, eram aproape de zero. La Electrocentrale Craiova, un CET important care funcţionează în continuare pe lignit, 87.600 de tone, de asemenea un nivel satisfăcător pentru pregătirea sezonului rece”, a arătat ministrul. 

Burduja a adăugat că, împreună cu Dispecerul Energetic Naţional, au analizat scenariile pentru iarna aceasta.

”Am luat în calcul şi un scenariu pesimist şi unul moderat, în ambele scenarii, România va fi în siguranţă, deci românii nu vor tremura de frig în iarna aceasta şi datorită eforturilor pe care Guvernul le-a făcut şi le face, nu vor tremura nici de frica facturilor, pentru că aceste facturi rămân plafonate până la 1 aprilie anul viitor, dacă nu cumva vom putea să prelungim această formă de sprijin, compensarea-plafonarea”, a explicat el. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.