Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, sâmbătă seară, că proiectul privind construirea unei hidrocentrale la Tarniţa-Lăpuşteşti a fost blocat în sertare timp de zeci de ani. Ministrul a precizat că se aşteaptă ca în continuare să fie blocat de procese cu ONG-uri care găsesc aici ”tot felul de gândaci galbeni, viermi, fluturi şi alte specii pe care nu le-a mai văzut nimeni de zeci de ani”.
”Când am preluat mandatul, proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti era pus într-un sertar, încuiat cu cheia. Nu mi s-a părut normal pentru că, în discuţiile cu oamenii care se pricep la sectorul energetic, mi-au spus că e cel mai important proiect pentru echilibrarea sistemului energetic naţional. Înseamnă o putere instalată între 500 şi 1.000 MW. Principiul îl cunoaşteţi, lacul inferior de la Tarniţa există, am fost şi astăzi acolo, am vizitat barajul. Foarte bine întreţinută investiţia, a împlinit 50 de ani anul ăsta şi e ca în prima zi. Jos pălăria pentru cei de la Hidroelectrica”, a declarat Burduja, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Energiei s-a referit şi la ”lupta” cu ONG-urile.
”Noi ne chinuim acuma să finalizăm hidrocentrala de la Răstoliţa cu un baraj de 30 şi ceva de metri şi va fi o mare realizare, va fi primul proiect început înainte de 1989 şi pe care reuşim să îl terminăm, dar ăsta e un alt subiect care ţine de judeţul Mureş şi de lupta noastră cu ONG-urile. Mă aştept ca şi la Tarniţa-Lăpuşteşti să găsească tot felul de gândaci galbeni, viermi, fluturi şi alte specii pe care nu le-a mai văzut nimeni de zeci de ani. Că şi la Răstoliţa, unde e lostriţă, nu a mai văzut nimeni lostriţă de zeci de ani, că ăsta a fost subiectul procesului”, a spus Burduja.
Sebastian Burduja a adăugat că în România nu mai sunt firme care să ştie să construiască un baraj, iar de aceea, importante sunt parteneriatele cu companii specializate.
”(...) Statul român, după ani de zile în care nu a investit în hidrocentrale, nu mai avem companii care să ştie să facă asta, un baraj. Trebuie să spunem onest şi să parteneriem cu companii serioase, să învăţăm de la ei, să creştem firmele noastre şi să reluăm această industrie”, a spus Burduja.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.