Rusia a intensificat exporturile maritime de petrol Ural către Asia la 50% din total, în perioada 1-20 octombrie, înainte de intrarea în vigoare, în decembrie, a embargoului UE asupra petrolului şi produselor petroliere, potrivit traderilor şi datelor Refinitiv Eikon, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ţările UE, care au fost consumatori primari de ţiţei rusesc de zeci de ani, vor înceta să-l cumpere din 5 decembrie, din cauza embargoului impus de bloc.

Bulgaria este singurul stat autorizat să continue importurile pe mare după această dată, în timp ce Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă vor continua să cumpere prin conductă.

Livrările de petrol Ural ale Rusiei în Asia au urcat la 2,08 milioane de tone în perioada 1-20 octombrie, în creştere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a lunii precedente, potrivit traderilor şi datelor Refinitiv Eikon.

Livrările de petrol Ural în India au fost de 1,38 milioane de tone, în scădere de la 1,72 milioane de tone în aceeaşi perioadă a lunii septembrie, livrările către China au crescut la 0,3 milioane de tone, de la doar 0,1 milioane de tone, în timp ce destinaţia finală a 0,3 milioane de tone livrate în Asia era încă neclară.

În acelaşi timp, Rusia a redus livrările maritime de petrol Ural către ţările UE cu 22%, până la 1,1 milioane de tone, au arătat calculele Reuters.

Exporturile totale de petrol şi tranzitul din porturile de vest ale Rusiei Primorsk, Ust-Luga şi Novorossiysk au crescut cu 1% faţă de aceeaşi perioadă luna trecută, până la 5,38 milioane de tone.

Cu toate acestea, cererea de petrol rusesc la preţ redus dinţările UE a rămas ridicată în octombrie, potrivit surselor comerciale.

Livrările de petrol către ţările din Europa care nu s-au alăturat sancţiunilor sau care au primit scutiri au crescut cu 6% în perioada 1-20 octombrie.

Livrările către Bulgaria au crescut la 0,48 milioane tone, de la 0,4 milioane tone, şi către Turcia la 0,94 milioane tone, de la 0,88 milioane.

India şi Turcia şi-au păstrat poziţiile de lider în calitate de cumpărători de petrol Ural în perioada de aproape trei săptămâni, în timp ce prezenţa tot mai mare a companiilor ruseşti pe piaţa de transport de marfă a ajutat livrările, au spus traderii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.