Rusia a anulat ediţia din acest an a Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, ca măsură de precauţie faţă de epidemia de coronavirus, a declarat joi prim-adjunctul primului ministru, Andrei Belusov, citat de agenţia de presă rusă Interfax, relatează Reuters.
Forumul, care de obicei este prezidat de preşedintele rus Vladimir Putin, urma să aibă loc la Sankt Petersburg în perioada 3-6 iunie.
În prezent, la nivel mondial sunt confirmate peste 95.300 de cazuri de îmbolnăvire din cauza coronavirusului, şi peste 3.200 de oameni au decedat.
Numeroase evenimente economice şi culturale au fost anulate sau amânate la nivel mondial, din cauza epidemiei. Şi FMI şi Banca Mondială au anunţat că reuniunile de primăvară care au loc în fiecare an la Washington se vor desfăşura în format digital.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.