Românii pot investi, de joi, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1 şi 3 ani cu dobânzi anuale de 6,30% şi, respectiv, 7,20%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată, anunţă Ministerul Finanţelor.
”Oferă siguranţă pentru economiile dumneavoastră, au randament competitiv, nu se impozitează, le poţi accesa uşor şi contribuie la dezvoltarea naţională. Mai mult, nu trebuie să ai sume mari de investit, ştii exact când şi cât vei câştiga. Acestea sunt argumentele care fac din titlurile de stat Tezaur un instrument financiar puternic, pentru care le recomand oricui vrea să îşi asigure un venit pasiv, sigur şi predictibil”, a transmis ministrul Marcel Boloş, conform unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor.
Titlurile de stat pot fi cumpărate, între 20 iulie – 17 august, online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Între 20 iulie şi 18 august, titlurile pot fi cumpărare de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, iar între 20 iulie – 17 august în mediul urban şi 20 iulie – 16 august în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate aici.
Două instrumente prin care românii pot investi, disponibile simultan
Tot în această perioadă se desfăşoară o nouă ediţie a Programului de titluri de stat Fidelis, în care donatorii de sânge beneficiază de cea mai mare dobândă.
Investitorii care se alătură campaniei "România are sânge de rocker", pe care Ministerul Finanţelor o desfăşoară în parteneriat cu Rock FM, vor beneficia de dobânda de 7,3% pentru achiziţia de titluri de stat emise în lei, cu scadenţă la un an, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediţii.
De asemenea, un alt beneficiu oferit investitorilor donatori este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.