Compania Schmidt Premium Cars, care deţine dealerul Rolls Royce Motor Cars Munchen, a prezentat oficial în România primul SUV din istoria mărcii britanice Rolls Royce, Cullinan. Preţurile încep de la 265.000 de euro, fără taxe, dar pot depăşi cu mult această sumă, în funcţie de opţiunile alese. Primul model ar urma sa fi livrat, în România, în primul trimestru al anului viitor, iar potenţialii clienţi trebuie să aştepte mai mult de şase luni până la livrare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La doar câteva luni de la premiera mondială, noul model a fost prezentat pentru prima dată în mod public, la Clubul Diplomatic din Bucureşti, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble.

“Industria de lux a Regatului Unit menţine un nivel ridicat de investiţii care ajută la crearea de locuri de muncă atât în Marea Britanie cât şi în întreaga lume. Emblematicul “Spirit of Ecstasy” reprezintă mai bine ca orice alt simbol “the Best of British” şi suntem încântaţi să vedem primul automobil Rolls-Royce 4x4, aici, în Bucureşti”, a declarat Noble.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Există deja un interes deosebit pentru acest model atât din partea celor care deţin deja un Rolls Royce, cât şi din partea unor potenţiali clienţi noi, potrivit companiei.

“Lista de aşteptare este deja lungă şi ne ghidăm după principiul ”primul venit, primul servit”. Aşadar, pentru moment, va trebui să le cerem potenţialilor clienţi să aibă răbdare pentru că va dura mai mult de şase luni până când vor primi maşina comandată”, a afirmat directorul de comunicare corporate pe Europa Centrală şi de Est în cadrul Rolls-Royce Motor Cars, Frank Tiemann.

Cei interesaţi vor descoperi Cullinan pe parcursul unui eveniment exclusivist, în următoarele zile, potrivit preşedintelui Schmidt Premium Cars, Michael Schmidt.

“Prezenţa noastră în Bucureşti, dezvelirea în premieră a noului Phantom la Salonul Auto Internaţional Bucureşti, la începutul acestui an şi prezentarea acestui nou model subliniază importanţa României pentru Rolls-Royce”, a spus Schmidt.

Rolls-Royce Cullinan este răspunsul companiei britanice la solicitările clienţilor care vor să călătorească pe trasee mai puţin explorate în condiţii de lux. Cullinan este al doilea Rolls-Royce construit pe noua platformă ‘Architecture of Luxury’, realizată integral din aluminiu.

SUV-ul are o suspensie pneumatică reglabilă şi este considerat primul automobil “three-box” în segmentul său, având un perete de compartimentare care creează un mediu distinct pentru pasageri, separaţi de compartimentul pentru bagaje, potrivit companiei.

Maşina are o greutate la gol de 2,61 tone şi un nou motor Rolls-Royce V12 de 6,75 de litri, care produce 563 de cai putere şi un cuplu motor de 850 Nm, distribuit către noul sistem de tracţiune integrală şi sistemul cu patru roţi directoare. 

Schmidt Premium Cars deţine dealerul Rolls Royce Motor Cars Munchen si Rolls Royce Motor Cars Service Bucureşti. Dealerul din Munchen este cel mai apropiat dealer din regiune, iar service-ul din Bucureşti este singurul din regiune, potrivit companiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.