Autorităţile de reglementare antitrust ale UE investighează comisioanele percepute de Visa şi Mastercard pentru a aflat dacă afectează negativ comercianţii, potrivit unui document al Comisiei Europene consultat de Reuters.
Comisia Europeană, care aplică regulile de concurenţă în UE, a trimis chestionare despre Visa şi Mastercard comercianţilor şi furnizorilor de servicii de plată, în luna septembrie, dându-le termen până în octombrie pentru a răspunde.
Visa şi Mastercard domină de mult piaţa cardurilor de plată, atrăgând plângeri din partea comercianţilor cu privire la comisioanele impuse de cele două companii în ultimii ani şi lipsa de transparenţă a acestora. Operatorii de carduri impun pentru servicii legate de participarea în sistemul de carduri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nu avem alte comentarii de făcut, deoarece investigaţia este în curs,” a declarat autoritatea de supraveghere antitrust a UE, întrebată de Reuters despre conţinutul documentului.
Astfel de chestionare ajută, de obicei, autorităţile de reglementare ale UE să dezvolte un caz antitrust care, dacă este urmat şi are succes, poate duce la amenzi de până la 10% din cifra de afaceri globală a unei companii.
Printre întrebările adresate se numără dacă numărul de taxe în SEE (cele 27 de ţări ale UE plus Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) şi ”introducerea continuă de taxe noi şi eliminarea taxelor existente” au afectat negativ afacerea comercianţilor în perioada 2016-2023.
Chestionarul întreabă, de asemenea, dacă comercianţii şi furnizorii de servicii de plată sunt consultaţi în privinţa introducerii, eliminării şi creşterilor de taxe.
Un purtător de cuvânt al Visa a declarat că compania a primit o solicitare de informaţii din partea Comisiei la sfârşitul lunii august şi lucrează pentru a furniza informaţiile necesare.
Mastercard a declarat: ”Guvernele şi autorităţile de reglementare din întreaga lume vor să înţeleagă modul în care funcţionează industriile. Asta este, o simplă cerere de informaţii.”
Comercianţii şi furnizorii de servicii de plată au fost întrebaţi dacă pot negocia comisioanele de acest tip, cimisioanele de procesare şi comisioanele de inovaţie cu Visa şi Mastercard şi dacă aceste discuţii sunt condiţionate de acceptarea unor produse specifice.
Comisioanele de procesare sunt percepute de entităţile de procesare, inclusiv operatorii de sisteme de plată cu cardul, pentru servicii legate de procesarea tehnică pentru autorizarea, compensarea şi decontarea plăţilor cu cardul.
Autorităţile de reglementare ale UE vor să ştie, de asemenea, dacă comercianţii şi furnizorii de servicii de plată sunt informaţi despre nivelul taxelor de conformitate sau al amenzilor impuse de Visa şi Mastercard şi justificarea acestora.
EuroCommerce, ai cărui membri includ Amazon, Carrefour, H&M, IKEA, Metro şi REWE Group, a declarat că creşterile comisioanelor şi introducerea de taxe noi au anulat practic reducerea comisioanelor de card ca urmare a Regulamentului privind taxele de interschimb din 2015.
”Am estimat în 2022 că acestea costă economia UE aproximativ 1,5 miliarde de euro anual,” a declarat grupul de lobby.
”Cu peste 800 de comisioane diferite, vedem că achizitorii întâmpină dificultăţi în implementarea lor corectă, iar comercianţii adesea nu înţeleg valoarea lor sau baza de cost pe care o pretind schemele,” a adăugat acesta.
Regulatorul sistemelor de plată din Marea Britanie a semnalat preocupări similare cu privire la aceste comisioane în luna mai, afirmând că există puţine dovezi că marile creşteri de taxe au dus la o îmbunătăţire majoră a serviciilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.