Recepţia celui mai scump judeţean din România, Transapuseana, din judeţul Alba, a fost amânată din motive birocratice, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, precizând că este nevoie ca Institutul Naţional de Statistică să anunţe oficial indicele de cost în construcţii total, lucru care se va întâmpla abia în a doua parte a lunii noiembrie.
”Recepţia lucrărilor pentru Transapuseana, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România, este blocată. Puteţi să-i spuneţi birocraţie, puteţi să-i spuneţi cum doriţi, însă nu putem recepţiona până când Institutul Naţional de Statistică nu va publica oficial indicele de cost în construcţii total, lucru care se va întâmpla abia în a doua parte a lunii noiembrie 2024. Ca om de administraţie, nu mă feresc să spun că este o situaţie frustrantă, mai ales că fiecare dintre cei care am fost implicaţi în acest proiect, de la Consiliul Judeţean, până la constructori şi aşa mai departe ne-am făcut temele la timp şi am respectat toate termenele şi standardele de calitate”, a declarat Marius Haţegan pentru ziarulunirea.ro.
Drumul judeţean 107 I, cunoscut sub denumirea Transapuseana, este cea mai mare investiţie din România realizată pe un drum judeţean.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Jurnaliştii de la Ziarul Unirea notează că amânarea recepţiei finale are consecinţe în ceea ce priveşte garanţia de bună execuţie, întrucât constructorul nu poate solicita restituirea unei părţi din aceasta decât la realizarea recepţiei finale. Pe de altă parte, garanţia lucrărilor efectuate de către constructor începe să curgă numai din momentul realizării recepţiei finale a lucrărilor. Drumul a fost deja deschis circulaţiei.
Pentru realizarea drumului s-au folosit peste 46.000 de tone de beton asfaltic, peste 71.000 de tone de strat de binder, peste 64.000 de metri cubi de piatră spartă pentru fundaţii şi peste 35.000 de metri de parapet metalic.
De asemenea, cantitatea de beton folosit pentru lucrări de consolidare este de 35.202 metri cubi. Lucrarea a fost realizată de firma Elis Pavaje. La începutul lunii trecute, oficialii Consiliului Judeţean Laba anunţau că la finalul lui septembrie lucrarea va fi recepţionată oficial.
Transapuseana, unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, care străbate crestele munţilor Trascău şi are o lungime de aproape 80 de kilometri, a costat aproximativ 73 de milioane de euro şi a fost realizat parţial cu fonduri europene.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.