Băncile din România reacţionează, după ce, miercuri, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a amendat 11 bănci, cu suma totală de 550.000 de lei, pentru nereguli precum practici comerciale înşelătoare la modul de calcul al ratelor la credite, în aşa fel încât clienţii plăteau preponderent dobândă. „Băncile din România respectă legislaţia naţională privind modalitatea de calcul a ratelor”, conform legii, transmit, joi, reprezentanţii comunităţii bancare, care precizează că este vorba despre „o formulă de calcul practicată la nivel mondial, astfel că ANPC contestă o metodă legală de calcul al rambursării creditului folosită în întreaga lume”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Comunitatea bancară a luat cunoştinţă despre comunicatul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din data de 16 mai a.c. referitor la practica băncilor, potrivit căreia «rata de credit este compusă în primii ani ai creditului din 25% din soldul principal de rambursat şi 75% dobândă». Băncile din România respectă legislaţia naţională privind modalitatea de calcul a ratelor în conformitate cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi/sau OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile. În fapt vorbim de o formulă de calcul practicată la nivel mondial, astfel că ANPC contestă o metodă legală de calcul a rambursării creditului folosită în întreaga lume. Ne exprimăm regretul pentru interpretările apărute în spaţiul public ca urmare a acestor declaraţii, cu atât mai mult cu cât modul în care se rambursează un credit este prevăzut de lege în OUG 50/2010 şi/sau OUG 52/2016, practica fiind similară cu cea din toate ţările europene şi care a rămas neschimbată de-a lungul anilor. În acest sens, autorităţile de reglementare şi control privind protecţia consumatorilor de produse şi servicii financiar-bancare au avut mereu pârghiile necesare pentru a asigura aplicarea corectă a legii în ceea ce priveşte modul în care se rambursează un credit”; se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) şi Asociaţia Româna a Băncilor (ARB). 
Reprezentanţii celor două organizaţii care reprezintă băncile arată, în documentul citat, că din anul 2010, de când a fost modificată legislaţia cu privire la creditele acordate consumatorilor, „a fost reglementat în mod expres faptul că rambursarea creditelor se poate face fie prin rate egale (anuităţi), fie prin rate descrescătoare, iar consumatorul are dreptul să aleagă modalitatea de rambursare”. 
„La momentul depunerii solicitării de acordare a unui credit şi înainte de semnarea contractelor de credit, clientul este informat prin formularul FEIS (Fişa Europeană de Informaţii Standardizate) şi prin scadenţarul ataşat la acesta cu privire la toate detaliile creditului, costurile aferente şi modalitatea de rambursare. Astfel, opţiunea aleasă de către împrumutaţi se regăseşte transparent în documentele contractuale, iar clienţii primesc şi un scadenţar care reflectă atât rata lunară totală, cât şi din ce este compusă aceasta. Clienţii pot opta pentru metoda de plată a creditului cu rate egale pentru a obţine o valoare mai mare a împrumutului. Prin forţarea consumatorilor să folosească plata în rate egale a principalului şi a dobânzii creditului, capacitatea clienţilor de a accesa un credit pentru locuinţă ar fi diminuată semnificativ. Astfel, mulţi consumatori nu s-ar mai califica pentru accesarea unui credit ipotecar şi ar fi nevoiţi să contribuie cu avansuri mari pentru a reuşi să contracteze împrumutul”, precizează reprezentanţii instituţiilor bancare.
Aceştia arată că „plata unei dobânzi mai mari la începutul perioadei de creditare reflectă un principiu economic şi juridic consacrat, şi anume acela că dobânda se calculează la valoarea soldului creditului, acesta fiind, în mod evident, mai mare la începutul perioadei”, precizând că rambursarea creditului pe principiul ratelor lunare egale „este în acord cu interesele şi preferinţele consumatorilor de a se încadra într-o perioadă de creditare rezonabilă şi de a accesa creditul de care are nevoie, întrucât asigură şi o corelare a veniturilor lunare previzibile ale consumatorilor, care sunt în general constante, cu ratele de rambursat egale”.   
„Considerăm că interpretările apărute în spaţiul public pe acest subiect pot produce prejudicii grave la adresa întregului sistem bancar şi pot conduce – chiar fără intenţie – la dezinformarea opiniei publice şi la deteriorarea nefondată a relaţiilor dintre clienţi şi bănci. Astfel de situaţii au drept consecinţă, din păcate, scăderea predictibilităţii şi creşterea riscurilor privind activitatea de creditare în România. Nu mai puţin important este faptul că, eforturile de educaţie financiară întreprinse de comunitatea bancară pot fi îngreunate de astfel de interpretări, în condiţiile în care sistemul de creditare este transparent, reglementat prin legislaţia existentă, care este respectată de către toate băncile” se mai arată în comunicat. 
Băncile mai transmis consumatorilor că modalitatea de calcul a dobânzii raportat la valoarea principalului (soldul creditului) este stabilită prin lege, dobânda este „preţul plătit pentru utilizarea banilor împrumutaţi”, iar „în cazul unui scadenţar cu principalul rambursat egal, dobânda adăugată în primele luni ar conduce la rate totale mai mari şi, astfel, la un efort financiar mai greu de suportat de către consumator. Pe de altă parte, în această situaţie s-ar reduce semnificativ valoarea împrumutului pe care acesta îl poate accesa, din cauza depăşirii gradului de îndatorare la care consumatorii s-ar încadra”.   
„Comunitatea bancară îşi exprimă întreaga deschidere pentru a lămuri aspectele evidenţiate mai sus atât cu ANPC, cât şi cu orice alte autorităţi, având în vedere faptul că este în interesul tuturor părţilor implicate ca în momentul accesării unui credit, consumatorul să facă cele mai corecte alegeri. Insistăm asupra faptului că o educaţie financiară corespunzătoare este un factor esenţial pentru acest obiectiv la nivelul întregii societăţi, astfel încât înţelegerea unor fenomene economice fundamentale să prevină interpretări eronate, care pot dăuna societăţii în ansamblu, însă în primul rând consumatorilor, printr-o scădere a încrederii în instituţiile de credit”, mai spun reprezentanţii băncilor. 
ANPC a anunţat că a amendat, cu sume totale de 550.000 de lei, unsprezece bănci din România pentru nereguli precum practici comerciale înşelătoare la modul de calcul al ratelor la credite, în aşa fel încât clienţii plăteau preponderent dobândă. În plus, s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare.
În cazul de faţă, este vorba despre un număr foarte mare de consumatori ce au devenit peste noapte susţinători ai unui întreg sistem bancar şi mai puţin ai lor înşişi. Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plăteşti dobânzi şi foarte puţin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă lucrurile ar fi fost echilibrate, într-un mod raţional şi în favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astăzi, nu ar mai trăi o dramă financiară. Sub aceste aspecte, astăzi sancţionate de către Autoritatea noastră, par să se ascundă şi interese de grup, şi o atitudine cartelară. Vom transmite şi Consiliului Concurenţei cele constatate de către colegii noştri pentru a face şi dânsii o analiză a întregii situaţii. Dacă există sedii elegante, cămătăria poate avea alt nume. În perioada imediat următoare voi emite ordine de încetare a acestor practici şi suntem pregătiţi inclusiv de o luptă în instanţă pentru miile de consumatori astăzi îngenuncheaţi de povara ratelor”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Cei 11 operatori economici sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, BancaTransilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank şi BRD Groupe Societe Generale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.