IMM-urile româneşti exportă cantităţi din ce în ce mai mari către Europa, fiind înregistrată astfel o creştere de 20% a cantităţii de mărfuri transportate către pieţele externe în 2023 faţă de anul trecut, potrivit datelor DSV Road, parte din grupul danez DSV, a treia cea mai mare companie de servicii de transport de mărfuri din Europa. Cele mai transportate mărfuri sunt din categoriile produse alimentare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi industrie uşoară. Cele mai multe mărfuri sunt exportate în Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Cehia şi Ungaria.
”IMM-urile româneşti exportă cantităţi din ce în ce mai mari către Europa, fiind înregistrată astfel o creştere de 20% a cantităţii de mărfuri transportate către pieţele externe în 2023 faţă de anul trecut. Cele mai transportate mărfuri sunt din categoriile produse alimentare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi industrie uşoară”, potrivit datelor DSV Road, parte din grupul danez DSV, a treia cea mai mare companie de servicii de transport de mărfuri din Europa.
Potrivit raportului DSV Road, IMM-urile româneşti transportă între 2.000 şi 5.000 de tone de mărfuri lunar, fiind efectuate 900 de transporturi pe lună. Cele mai multe mărfuri exportate de IMM-urile locale ajung în Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Republica Cehă şi Ungaria, ceea ce arată o diversificare a pieţelor şi abilitatea companiilor româneşti de a se adapta cerinţelor internaţionale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Observăm o creştere semnificativă în exporturile IMM-urilor româneşti de la an la an. Acest lucru demonstrează nu doar abilitatea acestor companii de a se adapta mediului concurenţial european, dar şi dorinţa lor de a contribui la dezvoltarea economiei româneşti prin extinderea activităţii pe pieţele internaţionale. DSV Road susţine companiile mici şi mijlocii din România prin servicii de transport de tip grupaj, de altfel cel mai folosit tip de transport de aceste companii, care le ajută să reducă cheltuielile cu până la 80%, prin optimizarea de rute şi prin extinderea rutelor către mai multe pieţe. Iar de la an la an înregistrăm creşteri ale numărului de clienţi IMM-uri din domenii diverse pentru servicii de transport atât între România şi Europa, cât şi pentru transport intern de mărfuri, o piaţă în creştere pentru compania noastră", declară Sergiu Iordache, managing director DSV Road.
Din totalul de clienţi DSV Road, 70% este reprezentat de IMM-uri, în special din domeniile FMCG, retail, confecţii, industria chimică şi pharma. Cele mai multe dintre acestea importă mărfuri din diverse ţări din Europa, în proporţie de 80%, dar activitatea lor de export este în creştere constantă.
Cel mai folosit tip de transport de către IMM-uri, în proporţie de peste 90%, este transportul de tip grupaj, care permite transportarea cantităţii dorite de mărfuri, de la 10 kg la 3.000 kg per camion, alături de mărfurile altor firme. Doar 5% din IMM-uri închiriază un camion complet pentru transportul de mărfuri.
Pe locul următor se află transportul intermodal (rutier+feroviar), ales de IMM-urile din România pentru disponibilitatea capacităţii stabile de transport, pentru costurile mai puţin fluctuante comparativ cu cele de transport rutier, pentru capacitatea utilă de încărcare mărită si, în mod special, pentru impactul redus asupra mediului înconjurător. Transportul intermodal poate reduce cantitatea de emisii de carbon cu până la 70%.
De altfel, un interes crescut al IMM-urilor este şi pentru soluţia de Green Transport, acestea urmând trendul companiilor multinaţionale cu programe de sustenabilitate şi strategie ESG de a opta pentru transport de mărfuri pe bază de biocombustibil. Totodată, IMM-urile apelează la analiza impactului asupra mediului prin mărfurile transportate, folosind aplicaţia CO2 Reporting Tool, prin care este calculată cantitatea de emisii de CO2, primind astfel consultanţă pentru optimizarea lanţului logistic.
DSV Road are ca obiectiv reducerea cu până la 40% a cantităţii de emisii de carbon până în 2030, inclusiv în România. Astfel, la nivelul grupului DSV este disponibil un fond de finanţare în valoare totală de 1 miliard de coroane daneze (peste 134 milioane euro), din care pot fi atrase investiţii în programe de ESG, de reducere a CO2 şi de protejare a mediului în România.
România este una dintre cele mai importante pieţe din regiune pentru grupul danez DSV, prezent local de aproape 30 de ani. Astfel, pentru 2023, compania DSV Road se aşteaptă la o creştere a business-ului cu 10%, după ce anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 70 de milioane de euro, mai mare cu 40% decât în 2021, datorită creşterii numărului de clienţi şi a cererii pentru toate tipurile de transport, în special grupaj şi intermodal.
DSV Road este unul dintre cei mai mari transportatori din România şi Europa, oferind servicii complete de transport – regim grupaj, încărcare parţială (less than truckload) şi încărcare completă (full truck load), dar şi servicii de transport pe bază de combustibil bio, ca parte din misiunea companiei de a reduce poluarea. DSV Road este una din entităţile juridice ale grupul DSV, prezent în România din 1994, alături de DSV Solutions şi DSV Air&Sea.
Parte din grupul danez DSV Global Transport & Logistics, compania DSV are activitate în 13 oraşe din România. DSV oferă servicii complete de transport şi logistică pe toate tipurile de transport (rutier, aerian, maritim şi feroviar), servicii multimodale şi servicii de depozitare şi fulfilment pentru industrii ca retail, pharma, automotive şi altele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.