Industria ospitalităţii din România duce lipsă în prezent de aproximativ 200.000 de angajaţi şi este foarte aproape de colaps din cauza lipsei de personal, a declarat prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, într-un comunicat.
În perioada 21-22 septembrie, FPTR şi Asociaţia pentru Promovarea Învăţământului în Industria Ospitalităţii-APIO, au organizat prima ediţie a Forumului Învăţământului Preuniversitar Turistic în România.
”S-au pus în discuţie probleme grave cu care se confruntă învăţământul din industria ospitalităţii şi comerţului, cum ar fi lipsa manualelor şcolare pentru şcolile profesionale şi liceele tehnologice, lipsa dotărilor în laboratoare, lipsa ingredientelor, lipsa aparaturii şi accesoriilor necesare pentru practica şcolară. Toate acestea, pe fondul unei legislaţii care ori nu există (de exemplu reglementarea stagiilor de pregătire comasată la agenţii economici pe litoral şi în staţiunile de munte) sau nu se aplică (în cazul implicarii şi responsabilizării părinţilor în procesul educaţional), care au condus la rezultatele dezastruoase în pregatirea elevilor pentru meseriile din turism pentru care patronatele solicită sprijin în acoperirea necesarului imens de personal calificat”, arată FPTR într-un comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele FPTR, Mohammad Murad, a scos în evidenţă faptul că patronatul din turismul românesc îşi doreşte forţă de muncă din România, elevi care să-şi dorească să performeze în România şi că FPTR este dispusă să sprijine total revenirea învăţământului tehnic la nivelul la care să ofere elevi bine pregătiţi care să-şi asume dezvoltarea industriei ospitalităţii în viitor.
”Principalele teme de discuţie au fost: armonizarea pregătirii teoretice şi practice de specialitate cu necesarul de forţă de muncă din turism în România; învăţământul dual în turismul românesc, rezultatele acoperirii necesarului de forţă de muncă în industria ospitalităţii cu absolvenţi ai şcolilor profesionale în sistem dual; îmbunătăţirea comunicării directe dintre şcolile din învăţământul de stat şi patronatele din turism, măsuri pentru crearea unui cadru de comunicare între conducerea şcolilor, patronate, inspectorate şcolare”, precizează FPTR.
Alte teme de discuţie au fost reglementarea efectuării stagiilor de practică la agenţi economici din staţiuni turistice şi finalizarea anului şcolar în învăţământul tehnic, în şcolile profesionale şi liceele de profil la 31 mai pentru toate specializările.
”Cu această ocazie a fost semnat un protocol între APIO şi FPTR pentru sprijin reciproc în rezolvarea problemelor în învăţământul de profil pentru asigurarea forţei de muncă calificată care să acopere cerinţele pieţei actuale de turism din România”, subliniază federaţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.